Vasile Cel Mare, Sfântul Ierarh. Scrieri, Partea Întîi, Omilii La Hexaemeron, Omilii La Psalmi, Omilii Şi Cuvîntări. Editura Institutului Biblic Şi De Misiune Al Bisericii Ortodoxe Române. Bucureşti — 1986. Pag. 72-74

Aceşti filosofi, necunoscînd pe Dumnezeu, n-au pus la temelia creaţiei universului o cauză raţională, ci ideile lor despre facerea lumii sînt concluziile neştiinţei lor iniţiale despre Dumnezeu. De aceea unii, pentru a explica facerea lumii, au alergat la ipoteze materiale, atribuind elementelor lumii cauza creării universului; alţii şi-au închipuit că natura celor văzute este formată din atomi, corpi indivizibili, molecule şi pori; corpi indivizibili, care, cînd se unesc unit cu alţii, cînd se despart unii de alţii; şi astfel duc la naşterea şi distrugerea existenţelor din natură; corpurile, la rîndul lor, care dăinuiesc mai mult, îşi au cauza dăinuirii lor în unirea mai trainică a atomilor.

Cu adevărat pînză de păianjen ţes cei ce au scris acestea, punînd la facerea cerului, a pămîntuiui şi a mării nişte cauze atît de slabe şi lipsite de trăinicie. Că nu ştiau să spună : «Intru început a făcut Dumnezeu cerul şi pămîntul». De aceea necredinţa în Dumnezeu, care locuia în ei, i-a înşelat şi au spus că universul este fără cîrmuire şi fără rînduire şi că este purtat la întîmplare.

[…]

într-adevăr, bogăţia înţelepciunii lumii le va mări cîndva cumplita lor osîndă, că aceştia, ocupîndu-se atît de mult cu lucrurile deşarte, au rămas de bună voia lor orbi pentru înţelegerea adevărului. Aceştia măsoară distanţele între stele, descriu şi stelele dinspre polul nord, pe care le vedem mereu, şi pe cele de la polul sud, cunoscute celor ce locuiesc în acele regiuni, dar necunoscute nouă, împarte bolta de miazănoapte a cerului şi a ciclului zodiac în mii şi mii de părţi, observă cu precizie răsăritul, oprirea şi apusul stelelor, mişcarea tuturor stelelor faţă de cele dinaintea lor şi timpul în care fiecare din stelele rătăcitoare îşi împlinesc mişcarea lor de revoluţie, dair o singură ştiinţă din toate n-au descoperit, ştiinţa de a înţelege pe Dumnezeu, Creatorul universului, pe dreptul Judecător, Care răsplăteşte după vrednicie pe cei ce vieţuiesc în lume, şi n-au descoperit nici ştiinţa de a avea despre judecarea lumii o idee potrivită cu sfîrşitul lumii. Că neapărat lumea se va schimba, de vreme ce şi starea sufletelor are să se schimbe într-un alt fel de viaţă; că după cum viaţa noastră de aici este înrudită cu natura acestei lumi, tot aşa şi viitoarea vieţuire a sufletelor noastre va primi soarta proprie acestei situaţii.

Aceşti învăţaţi sînt atît de departe în a se uita cu luare aminte la aceste adevăruri, încît chiar izbucnesc în rîs cînd le vorbim de sfîrşitul acestei lumi şi de naşterea din nou a veacului.

Anunțuri