A.  Harul extern – chemător

Iconomia generală Sfântului Duh

Vestita convorbire a Sfântului Serafim din Sarov cu Nicolae Motovilov ne oferă o înţelegere mai profundă a învăţăturii ortodoxe despre har:

Totuşi aceasta [adică faptul că Duhul lui Dumnezeu nu era încă în lume, cf. In. 7: 39] nu înseamnă că Duhul lui Dumnezeu lipsea cu desăvârşire din lume, ci doar că prezenţa Sa nu era atât de vădită. Se manifesta doar exterior, şi doar semnele prezenţei Sale în lume au fost cunoscute de oameni. Astfel, de pildă, multe taine legate de mântuirea ce va veni a neamului omenesc le-au fost descoperite atât lui Adam cât şi Evei, după căderea lor. (…) Harul Duhului Sfânt lucrând exterior se reflecta şi în toţi Proorocii Vechiului Testament şi în Sfinţii Israilului. După aceea, iudeii au întemeiat şcoli prooroceşti anume, în care fiii proorocilor erau învăţaţi să deosebească semnele manifestării lui Dumnezeu sau a îngerilor, şi să distingă lucrările Duhului Sfânt de fenomenele naturale obişnuite ale vieţii pământeşti lipsite de har. Simeon, care L-a ţinut pe Dumnezeu în braţele sale, bunicii lui Hristos, Ioachim şi Ana, şi nenumăraţi alţi slujitori ai lui Dumnezeu au avut parte mereu de diferite apariţii Dumnezeieşti, descoperiri, şi au auzit voci care au fost însoţite de întâmplări minunate vădite. Cu toate că nu cu aceeaşi tărie ca la poporul lui Dumnezeu, prezenţa Duhului lui Dumnezeu a lucrat totuşi şi în păgânii care nu-L cunoşteau pe adevăratul Dumnezeu, pentru că, chiar şi printre aceştia, Dumnezeu a găsit oameni aleşi. (…) Cu toate că filosofii păgâni au rătăcit şi în întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu, totuşi ei au căutat adevărul, care este iubit de Dumnezeu. Din pricina acestei căutări plăcute lui Dumnezeu, ei s-au putut bucura de Duhul Domnului. Se spune că neamurile care nu-L cunosc pe Dumnezeu împlinesc din fire cerinţele legii şi fac ceea ce este plăcut Lui (cf. Romani 2: 14).22

Vedem aici o gamă variată a iconomiei Duhului în creaţie. Legat de aceasta, Sfântul Atanasie cel Mare, în Despre întruparea Cuvântului, afirmă:

Slăvite lucruri lucrează Mântuitorul printre oameni; în fiecare zi El convinge în mod nevăzut mulţimi mari de oameni, atât dintre elini cât şi din afară, făcându-i să creadă în El şi să-I primească învăţătura.20

Sfântul Ioan Cassian face afirmaţii asemănătoare în Convorbirea a ΧΙΙ-a – „Despre ocrotirea lui Dumnezeu”:

Întotdeauna harul lui Dumnezeu lucrează în bună parte în tovărăşie cu libertatea voinţei noastre, pe care o ajută în toate, o ocroteşte şi o apără, uneori cerând şi aşteptând şi de la ea unele încercări de bunăvoinţă, ca să nu pară că oferă darurile Sale unui trândav care doarme în adâncă nepăsare. Harul lui Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină (I Tim. 2: 4), chemându-i pe toţi, până la unul, şi zicând: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi, şi eu Vă voi odihni pe voi (Mt. 11: 28).21

Legat de versetul din Evanghelia Sfântului Ioan

Ioan 1:9. Cuvântul era Lumina cea adevărată care luminează pe tot omul, care vine în lume. 

Sfântul Ioan Gură de Aur comentează:

Dacă El luminează pe tot omul ce vine în lume, cum dar sunt atâţia oameni care nu sunt luminaţi? Căci nu toţi I-au cunoscut slava şi s-au închinat Lui. Cum deci luminează pe tot omul? El îi luminează pe atâţia câţi sunt în El. Dar dacă unii, cu rea-voinţă îşi închid ochii minţii şi nu primesc razele acelei Lumini, întunericul lor nu se ridică din natura acelei Lumini, ci din răutatea lor, care în mod voit se lipsesc de dar. Căci harul este vărsat peste toţi, nu se dă înapoi nici de la iudeu, nici de la elin, nici de la barbar, nici de la scit, nici de la cel liber, nici de la sclav, nici de la femeie, nici de la bărbat, nici de la tânăr, nici de la bătrân, ci îi cheamă pe toţi cu aceeaşi chemare, fără părtinire. Iar cei care nu se învrednicesc să se bucure de acest har, se cuvine ca numai loruşi să-şi impute orbirea; căci atunci când poarta este deschisă tuturor, neînchizându-i nimănui intrarea, cei ce vor să stăruie în rău rămân afară, pierind numai prin păcatele lor.23

Pe scurt, oricine se naşte în această lume este totodată şi un primitor al iconomiei generale a lui Dumnezeu în iconomia Sa mântuitoare. Se poate limpede vedea lucrarea lui Dumnezeu, atât în începutul mântuirii omului – luminarea generală a omului (care este, aşa cum se va arăta, deosebită de luminarea dată numai la Sfântul Botez), care face ca sufletul raţional al omului să fie făcut răspunzător în faţa lui Dumnezeu (cf. Rom. 1: 19-20) – cât şi plinătatea mântuirii acestuia: unirea cu Dumnezeu în lumina neapropiată (theosis). (Mai jos)

Anunțuri