A.  Modelul pluralismului religios

Conținut. Pluralismul afirmă că toate religiile au aceleași calități soterio-logice. Ele sunt egale, nici una nu se bucură de nici un fel de avantaj soteriologic față de celelalte. Temeiul acestei egalități îl constituie infinitatea lui Dumnezeu, care nu poate fi percepută și receptată ca atare de omul finit. În consecință, fiecare religie reprezintă o modalitate perfect legitimă de accesare a infinității dumnezeiești.[1]

Adică satanismul este la fel de legitim ca Ortodoxia. Să nu fie!

Infinitatea lui Dumnezeu și finitatea omului nu înseamnă ca omul să ia minciuna sau adevărul la fel, ca pe tot una, că oricum nu-L poate cunoaște în întregime pe Dumnezeu. Aceasta înseamnă să ne apropiem cu sfială de Dumnezeul cel adevărat Hristos, pe măsura înțelesurilor și spre o nesfârșită înaintare în ele, Persoana lui Hristos fiind aceeași și dacă o gustăm un pic și dacă ne unim deplin cu El. Nu înseamnă că dacă El este infinit să ne mulțumim cu labirintul de idei căzute întunecate din care să nu mai ieșim niciodată fiindcă ne punem nădejdea în persoane finite (cum sunt întemeietorii de religii, demonii care i-au inspirat sau propria noastră încântare de sine și de ideile noastre căzute și finite. Dacă tot nu putem să primim tot infinitul să ne mulțumim cu orice este finit, ar zice cei ce gândesc pluralist).

Psa 33:8 Gustaţi şi vedeţi, că bun este Domnul; fericit bărbatul carele nădăjdueşte spre dânsul.

Ioan 6:53 Şi au zis lor Iisus: amin, amin, grăesc vouă. De nu veţi mânca trupul Fiului Omului, şi nu veţi bea sângele lui, nu veţi avea vieaţă întru voi. 54 Cela ce mănâncă trupul meu şi bea sângele meu, are vieaţă veşnică, şi eu îl voiu învia pre el în ziua cea de apoi. 55 Că Trupul meu adevărat este mâncare, şi Sângele meu adevărat este băutură. 56 Cela ce mănâncă Trupul meu şi bea Sângele meu, întru mine petrece, si eu întru el. 57 Precum m’au trimis pre mine Tatăl cel viu, şi eu viez prin Tatăl; şi cela ce mă mănâncă pre mine, şi acela va fi viu prin mine. 58 Aceasta este pâinea care din cer s’a pogorât, nu precum au mâncat mană părinţii voştri, şi au murit; cela ce va mânca pâinea aceasta, va fi viu în veac.

Chiar și exemplul dat de iubitorul de pluralism ne ajută să înțelegem aceasta:

Există și la Sf. Părinți elemente de pluralism religios. Exemplul clasic în această privință îl oferă Sf. Justin Martirul și Filozoful, care afirmă că în toți oamenii se găsește un așa numit logos spermatikos, un cuvânt semnial, temei al comuniunii universale cu Dumnezeu, care este realizată însă deplin doar în creștinism. Și mai înrudită cu pluralismul actual este cunoscuta istorioară po-vestită de Fericitul Augustin despre copilul care caută să mute întreaga mare într-o groapă pe care a săpat-o pe malul mării. În fața imposibilității acestei în-treprinderi, acest sfânt  părinte exclamă că infinitul nu poate încăpea în finit.[2]

Copilul – înger i-a arătat că nu poate băga toată marea în groapă dar pentru asta nu punea în loc de apă venin de viperă. Cu alte cuvinte chiar așa finită cunoștiința noastră despre infinit să fie totuși Ortodoxă. Pe de altă parte cunoaștrea Persoanei Hristos în iubire nu este finită fiindcă și Persoana este izvorul infinitului și persoanele noastre chiar dacă sunt cu început, prin harul lui Dumnezeu și fiind icoană a Lui sunt infinite, iar pe iubire nu o poate opri nici moartea. Numai ura sau iubirea nerațională o poate opri.

Așadar împreună cu Sfinţii Părinţi spunem și credem și trăim, că unele le putem ști și altele nu despre Dumnezeu, dar numai în Ortodoxie aflăm numai adevărul, în alte religii fiind adevăr amestecat cu minciuni. Chiar dacă este infinit (apofatic) este și bun (catafatic) și ne aduce la adevăr pe înțelesul nostru finit, dacă îl dorim, fără să ne silească. Măcar cele care le știm să fie Ortodoxe iar celelalte pe care nu le știm să le dorim și să credem că le vom afla când vom trăi cu Hristos față către față și mintea noastră va fi mintea Lui:

CAPITOLUL II

Despre cele exprimabile şi cele inexprimabile. Despre cele cognoscibile şi cele incognoscibile

Cel care vrea să vorbească sau să audă despre Dumnezeu trebuie să ştie în chip clar că atât cele cu privire la doctrina despre Dumnezeu, cât și cele cu privire la doctrina întrupării, nu sunt toate inexprimabile şi nici toate exprimabile, nici toate incognoscibile și nici toate cognoscibile. Altceva este cognoscibilul și altceva exprimabilul, după cum altceva este vorbirea şi altceva cunoaşterea. Pentru aceasta nu pot fi exprimate cu claritate multe din acelea care se înţeleg în chip obscur despre Dumnezeu, ci suntem siliţi să exprimăm lucrurile, care sunt mai presus de noi, în felul nostru omenesc de a vorbi, după cum spunem că Dumnezeu doarme, că se mânie, că nu ne poartă de grijă, că are mâini, picioare şi cele asemenea.

Noi cunoaştem și mărturisim că Dumnezeu este fără de început, fără de sfârșit, veşnic, pururea dăinuitor, nezidit, neschimbat, neprefăcut, simplu, ne-compus, necorporal, nevăzut, impalpabil, necircumscris, infinit, incomprehensibil, indefinit, insesizabil, bun, drept, creatorul tuturor făpturilor, atotputernic, atotstăpînitor, atoatevăzător, atoatepurtător de grijă, stăpânitor și judecător.

Cunoaştem şi mărturisim că este un singur Dumnezeu, adică o singură fiinţă; că este cunoscut și este în trei ipostase, adică Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh; că Tatăl și Fiul şi Sfântul Duh sunt unul în toate, afară de ne-naştere, naştere și purcedere; că Fiul, Unul-Născut şi Cuvântul lui Dumnezeu și Dumnezeu, din pricina îndur ării milei Sale pentru mântuirea noastră, a fost zămislit, fără de sământă, prin bunăvoinţa Tatălui şi prin conlucrarea prea Sfântului Duh, şi s-a născut prin Sfântul Duh, fără stricăciune, din Sfânta Fecioară şi Născătoarea de Dumnezeu Maria și s-a făcut din ea om desăvârşit; că acelaşi este, în acelaşi timp, și Dumnezeu desăvârșit și om desăvârşit, din două firi, din Dumnezeire și omenire, și în două firi, care au facultatea de a înţelege, de a voi, de a lucra și de a acţiona liber, şi ca să spunem într-un cuvânt, fiind desăvârşite, potrivit definiţiei şi raţiunii fiecăreia din firi, adică a Dumnezeirii și a omenirii, dar într-o singură ipostasă compusă; că a flămînzit, a însetat, a obosit, a fost răstignit, a primit încercarea morţii şi a îngropării de trei zile, s-a înălţat la ceruri, de unde a și venit la noi, şi iarăşi va veni în vremea de apoi. Şi martoră a acestora este dumnezeiasca Scriptură şi toată ceata sfinţilor.

Ce este însă fiinţa lui Dumnezeu, sau cum este întru toate, sau cum Fiul, Unul-Născut și Dumnezeu, golindu-se pe El însuşi, s-a făcut om din sângiuri feciorelnice, fiind plăsmuit după o altă lege decât cea firească, sau cum a umblat pe ape, fără să-și ude picioarele, nu cunoaştem şi nici nu putem spune. Aşadar, nu este cu putinţă să spunem ceva despre Dumnezeu și, în general, să înţelegem altceva decât cele care, în chip dumnezeiesc, ni s-au vestit sau ni s-au spus și revelat prin cuvintele dumnezeieşti ale Vechiului și Noului Testament.[3]

1Co 2:12 Iar noi n’am luat duhul lumei, ci duhul cel din Dumnezeu; ca să ştim cele ce sunt de la Dumnezeu dăruite nouă. 13 Care şi grăim, nu întru cuvinte învăţate ale înţelepciunei omeneşti, ci întru cele învăţate ale Duhului Sfânt; cele duhovniceşti cu cele duhovniceşti asemănându-le. 14 Iar omul cel sufletesc nu primeşte cele ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu; că nebunie sunt lui, şi nu le poate înţelege; căci duhovniceşte se judecă. 15 Iar cel duhovnicesc le judecă toate, iar el de nimeni nu se judecă. 16 Că cine a cunoscut gândul Domnului, ca să’l înveţe pre el? Iar noi avem mintea lui Hristos.

Anunțuri