IV.    Înfricoșata Judecată

Ca să vedem că cele spuse mai sus sunt adevărate iar nu tot o filozoofie speculativă teologic să vedem cum se va desfășura Înfricoșata Judecată, cine se va mântui și cine nu, după cum Însuși Domnul ne-a descoperit prin Sfinţii Săi:

A.  După Mineiul cel mare

Acelaşi Grigorie, în altă vreme, prin voia lui Dumnezeu, a căzut într-o îndoire de credinţă, pentru că, citind cu dinadinsul cărţile Vechiului Testament, gîndea în mintea sa că bine cred iudeii şi a fost în acel gînd multă vreme. Dar mai înainte văzătorul Vasile, cunoscînd aceasta cu duhul, l-a mustrat şi, după multă sfătuire, a cerut iarăşi de la Dumnezeu descoperire. Atunci Grigorie a văzut în vis o minunată vedenie despre înfricoşata judecată a lui Dumnezeu, pentru adunarea la judecată a tot neamul omenesc; a văzut pe Hristos, Judecătorul lumii, stînd pe scaun şi avînd de-a dreapta pe toţi drepţii, iar pe păcătoşi de-a stînga, stînd şi fiind judecaţi după faptele lor. A văzut apoi şi pe toţi iudeii, care n-au crezut în Hristos, osîndiţi cu ceilalţi păgîni şi trimişi în focul gheenei. Şi, precum a văzut osîndirea păcătoşilor, aşa a văzut şi preamărirea sfinţilor, pentru care singur Grigorie a scris foarte pe larg scriere, care se află în Mineiul cel mare. Iar aici povestindu-se aceasta mai pe scurt, este vremea a sfîrşi[1].

O DESCOPERIRE A ÎNFRICOŞATEI JUDECĂŢI A LUI DUMNEZEU CU RĂSPLATA FAPTELOR[2]

Priveghind eu —istoriseşte Sf. Gvigore—în rugăciuni, în meditarea dumnezeieştilor învăţături creştine. . . într-o zi stam aşa în chilia mea, îngrijindu-mă de curăţirea păcatelor mele. Atunci, deodată, îmi veni să cuget că evreii cred bine că Avraam este cinstit, Isaac drept, Iacob sfînt, Moisi prieten plăcut lui Dumnezeu. Prin Moisi, Dumnezeu a făcut semne înfricoşate.şi foarte minunate: a

scos pe jidovi din seculara robie grea a Egiptului şi asuprirea Farao¬nului, conducîndu-i în pămîntul făgăduinţei. în pustie i-a hrănit cu mană patruzeci ani, i-a adăpat cu apă din piatră, i-a scăpat ade¬seori din primejdii… Acestea gîndind eu, mi-am zis în sine-mi: ״O cuget viclean. Ce folos poţi trage tu din aceasta? Iată ai pe purtătorul de Dumnezeu, părintele tău duhovnic Vasile. Mergi, spune-i lui acestea şi el îţi va arăta ţie cum trebuie a crede. Au nu-ţi reaminteşti că tot creştinul care nu-şi arată gîndurile lui părintelui său duhovnic, greşeşte?!“

Unele ca acestea cugetînd, m-am sculat îndată şi am plecat la prea Cuviosul, în acel timp era ziua ipodromului, adică alergare de cai. Acolo în ipodrom era adunată mai toată lumea din cetate. Eu, auzind de la Sfinţii Părinţi că cei ce privesc la acestea păcă¬tuiesc înaintea lui Dumnezeu, de multă vreme părăsisem prive¬liştea aceea. Astă dată însă, văpaia ispitei mă împinse la acea păcătoasă privelişte, să văd măcar numai prima alergare a cailor. Neputîndu-mă înfrîna, m-am lăsat biruit de ispită. După aceea am mers la prea Cuviosul Vasile. Ajungînd înaintea lui, am făcut, după obicei, metanie mare pînă la pămînt’. El mă binecuvîntă: aşa cum obişnuia, apoi privind mînios la mine, îmi zise cu asprime ״Iată, cel ce se înţelepţeşte jidoveşte! Iată cel ce învaţă Legea veche care a trecut ca umbra! Iată cel ce zice că evreii cei întu¬necaţi cred bine, cei orbi la ochii sufletelor! Iată un tîlcuitor sluţitor al Scripturilor, care laudă pe Prooroci şi de lucrurile lor cele bune se leapădă! Iată cel ce neîngrijindu-se a־şi plînge păcatele şi a cere cu lacrimi fieibinţi iertarea greşelilor, cu neînţe¬legere făcînd judecată rea zicînd că evreii cred bine! Dar, pe lîngă acestea şi dracului de la ipodrom —alergarea cailor — s-a făcut părtaş!…

Auzind eu aceste certări, îmi zisei mîhnit în sine-mi: ״Mai micule Grigore, iată a sosit ceasul în care vei auzi mustrarea gre- şalelor tale“! După aceea prea Cuviosul iarăşi începu a zice către mine: ״O, cumplită neînţelegere! Cum cineva umblînd pe căi netede, sare pe alăturea şi se împiedică!”… Auzind acestea, mă hotărîi că niciodată nu mă voi mai duce la păcătoasa prive¬lişte a ipcdrcmului. După această hotărîre, Sfîntul Părinte iarăşi zise către mine: „Ia spune-mi cum grăieşti tu că evreii cred bine? Au n-ai auzit tu pe Domnul nostru Iisus Hristos grăind în Dum¬nezeiasca Evanghelie: „Cel ce nu cinsteşte pe Fiul, nu cinsteşte nici pe Tatăl Care L-a trimis pe El!“ (Ioan 5, 23) 1 Ioan 2, 23). Oare nu vezi că deşteptăciunea aceea vicleană a evreilor nu mai foloseşte la nimic? Mîntuitorul adevereşte aceasta, zicînd acelora!: „Dacă pe Mine nu Mă ştiţi, nici pe Părintele Meu nu-L ştiţi. .. (Mt. 11, 27; Ioan 1, 18) 6, 46) 10, 15).

Evreilor care s-au tot idolatrizat de la scoaterea lor din Egipt pînă la venirea Mîntuitorului, le prezice El: ״Eu am venit în Nu¬mele Tatălui Meu şi voi nu Mă- primiţi pe Mine; de va veni altul (Antihrist) în numele său- pe acela îl veţi primi… Şi în păcatele voastre veţi muri.. . Iată se lasă casa voastră pustie!” … (Ioan 5, 43; 8, 21; MT 23, 38; 12,, 34—37). Vezi cum i-a izgonit pe ei Dum¬nezeu de la Faţa Sa şi i-a risipit pe toţi în toate părţile lumii? Vezi cum numele lor se face urît tuturor oamenilor şi foarte scîrbos la toate neamurile pămîntului ? Au nu vezi cum adunarea lor a căzut în blestem ca smochinul neroditor ? Odinioară cînd Moisi era aproape să adoarmă cu părinţii săi, Dumnezeu i-a zis: „Iată, tu te vei odihni cu părinţii tăi, iar poporul acesta se va apuca să umble desfrînînd după dumnezei străini ai pămîntului aceluia în care va intra, iar pe Mine Mă va părăsi şi va călca legămîntul Meu, pe care L-am încheiat cu el! Pentru aceasta se va aprinde mînia Mea asupra lui în ziua aceea şi-i voi părăsi, îmi voi ascunde Faţa de la ei, vor fi amărîţi şi-i vor ajunge mulţime de necazuri şi greutăţi. Atunci’ Israil va zice: „Aceste necazuri nu ne-au ajuns ele oare, pentru că nu-i Domnul Dumnezeul meu în mijlocul meu? Dar Eu îmi voi ascunde Faţa Mea de la el în ziua aceea, pentru toate fărădelegile lui, pe care le-a făcut el întorcîndu-se la alti dumnezei” (2 Lege 31, 16—18).

Asemenea a zis Domnul şi către Isaac: „Arunca-voi Toiagul Meu cel mare (f) şi voi sparge Legea Mea, a casei lui Israel şi, a casei Iudeii. Cu risipire o voi risipi şi voi întoarce Faţa Mea de către dînşii”. Pentru aceasta vezi, cercetează că de la Hristos nu s-a mai sculat nici un Prooroc, precum zice David: „Lepădaţi fură şi nu vor mai sta. .. Nu voi aduna soborul lor din cei fărădelege şi văr¬sător de sînge, nici voi pomeni numele lor prin buzele Mele” (Ps. 15, 4). Această lepădare a jidovilor o adevereşte şi Sf. Ap. şi Ev. Ioan în Apocalipsa sa, cînd îi spune Domnul: „Cunosc clevetirea din partea celor ce se zic iudei, dar nu sînt, ci sînt adunătura sata¬nei, care se numesc iudei dar nu sînt, ci mint, îi voi face să vină şi să se închine picioarelor tale şi să cunoască că te-am iubit…” (Apoc. 2, 9; 3, 9; comp. Is. 49, 23—26) 60, 14) 11—22). De acum adunarea lor adevereşte: „Nu mai sînt sfinţenie împărătească, nici limbă sfîntă; ci sînt în blestem, în pierzare, adunarea satanei”. Da, că oricînd se adună şi se împreună în adunările lor sîmbăta, nu este Dumnezeu în mijlocul lor, ci satana, care se veseleşte de ei. . .”. Acestea zicîndu-mi, Sfîntul Părinte tăcu.

Eu, ascultîndu-1 cu mare luare aminte —istoriseşte Sf. Gri- gore—îi zisei: „Rogu-te, Sfinte Părinte, iartă-mă! Recunosc că am făcut această mare nebunie. Rogu-te cu ochii în lacrimi, roagă-te lui Dumnezeu să-mi arate ceva bun sufletesc, o vedenie folositoare sufletului“.

Sfîntul Părinte îmi zise: ״Domnul Dumnezeu să fie cu tine, fiul meu, cele bune şi de mare folos sufletesc. Mergi și El îţi va împlini dorinţa ta”. Bucuros•luai binecuvântare şi mă s’ :> ■z cu pace…

După aceasta am plecat la chilia mea foarte mîhnit. Ajur.g.: intrai înlăuntru, mersei la smeritul meu pat, mă culcai şi adormi puţin. Deodată fusei răpit în uimire. M-am văzut pe un cimp : – pajişte verde şi tot felul de flori frumoase. Stînd eu acolo şi vese- lindu-mă, iată veni către mine un bărbat foarte mare, îmbră.. ־ în veşminte albe ca zăpada. El ţinea un toiag de fier în mina sa Apropiindu-se de mine, mă întrebă: „Ce lucrezi aici?“ Eu ii răspun¬sei: „Eu nu ştiu cum am venit aici!“ El îmi zise: „Rugăciuni ־ Sfîntului tău Părinte Vasile te־a adus aici ca să vezi cele dor:־.־ de tine”. Eu îl întrebai: „Dar ce sînt acelea de care doresc eu El îmi răspunse: „Ai cugetat foarte greşit că evreii cred bine!. . Dar robul lui Dumnezeu, Vasile, ţi-a zis că nu crezi bine… Ai ceru: de la dînsul ca să-ţi arate ceva în vedenie, de cele sufleteşti şi iată Domnul s-a făgăduit a-ţi împlini dorinţa ta. Deci, vino după mu¬şi eu îţi voi arăta ţie una după alta şi credinţa fiecărui neam şi ce îndrăzneală are fiecare către Dumnezeu“. Acestea zicînd, mă lui de mina dreaptă şi merserăm spre răsărit…

Acolo iată un nor, de pe pămînt sub noi care ne luă din ace; cimp. Trecurăm în altă lume străină şi minunată. Acolo norul se îndepărtă de la noi. Ne aflarăm stînd intr-un cimp ca de sticlă. De acolo priveam peste toate marginile pămîntului lumii aceleia. Acolo văzurăm mari adunări de tineri, lăudînd şi slăvind pe Dum¬nezeu Cel preamărit în Sfînta Treime. După ce văzurăm vedenia aceasta minunată, am mers cu sîrguinţă mai înainte de acolo. Ajunserăm la oarecare loc pe care era un foc acoperit, dar nu ardea, ci lumina şi strălucea ca soarele. Prin mijloc se vedeau nişte tineri luminaţi umblînd, dar unde mergeau nu ştiu. Eu cugetam că acei tineri purtători de veşminte albe ar fi îngerii lui Dumnezeu care păzesc cu înţelegere Altarul Lui cel de sus. După aceasta, ne mai suirăm cu mare osteneală pe alt deal foarte înalt. De acolo căutînd spre răsărit, văzurăm sub noi alt cimp înfrumuseţat cu aur, stră¬lucind aşa de plăcut, incit multă dulceaţă pica în inima mea. Privând mai departe spre răsărit, iată văzurăm o cetate foarte luminată din acea înfricoşată vedere, îmi ieşii din minte mai multe ceasuri. O vedeam curat stînd pe vîrful dealului aceluia. Apoi suirăm mai departe şi stînd, priveam la acele locuri minunate. Acolo văzurăm o altă cetate foarte mare, înfricoşată şi luminată. Ea era ca rotun¬jimea cerului şi în lung şi în lat. Construirea ei nu era de var sau de marmură, nici de lemn, nici de lucruri putrezitoare, ci era de aur şi slobozea raze ca curcubeul cerului. Frumuseţea zidirii acelei cetăţi nu poate a o spune limba omenească cu de-amănuntul. înăl¬ţimea ei era ca de trei sute de coţi. în zidurile ei erau douăsprezece porţi tari întocmite şi încuiate. Fiecare poartă era tot intr-un chip, cu faţa din cîte o piatră scumpă care dădea nişte străluciri foarte înfricoşate. De vreme ce numai pe dinafară erau unele ca acestea, dar cele din lăuntru în ce chip vor fi, mintea se înfricoşează a le spune, pentru că trup şi sînge împărăţia cerului a o spune nu poate. Acestea văzîndu-le eu, întrebai pe purtătorul meu, Sfîntul înger, zicînd: ״Domnul meu, ce cetate este aceasta? Ce oameni sînt aceia care vieţuiesc într-msa? Cine este împăratul ei? Ce pămînt este acesta? Şi cum am venit eu aicea?׳‘ îngerul îmi răspunse, grăind: ,,Cetatea aceasta este a împăratului Celui mare de care grăieşte David ; iar cele minunate ale cetăţii acestea le-a zidit Domnul nostru lisus Hristos de la întemeierea lumii” (Mt. 25, 34). El a gătit aces¬tea Sfinţilor Săi ucenici şi Apostoli şi tuturor celor ce cred într-însul, care fac poruncile Lui. Aceasta a adeverit-o El însuşi, zicînd în Sf. Evanghelie: ״în Casa Tatălui Meu sînt multe locaşuri…” (Ioan 14, 2—3). Acesta este locaşul cel minunat, pe care l-a pregătit tuturor celor ce iubesc Numele Lui. Aceasta este Mitropolia de sus, noul Sion cu oamenii Lui. Aşteaptă puţin şi vei vedea încă nu numai pe oamenii cetăţii aceştia cereşti; ci şi pe împăratul slavei. Cauza pentru care ai venit aici, peste puţin timp o vei vedea arătat şi vei cunoaşte că tot cel ce crede în Fiul lui Dumnezeu va fi viu în veci. Deci, fericit este cel ce stă în învăţătura Sfîntă a Lui, în a purtătorilor de Dumnezeu Părinţi şi mai în scurt a zice în Bise¬rica lui Dumnezeu sobornică şi apostolică. Cei care însă nu vor crede şi vor nesocoti acestea, nu vor fi vii în veci; ci se vor da matcei focului veşnic…”

Acestea grăind îngerul către mine, iată văd intr-un deal înalt o Cruce strălucind foarte puternic, de a cărei strălucire se aprinsese văzduhul… în acelaşi timp văzui un Porumbel alb ca zăpada, zburînd şi slobozind lumini prea luminoase El se aşeză asupra dumnezeieştii Cruci. Privind noi din acea înfricoşată înălţime, vă¬zurăm că se pogoară la cetate ca un fulger oarecare tînăr care făcea pregătire împăratului care vrea să vină intr-insa. După dînsul alt tînăr luminat veni grabnic în cetate, avînd un Tron înfricoşat în mîini, pe care-1 pregătea împăratului Ceresc. Deodată auzirăm gla- surLputernice grăind: ״împăratul Cel Mare şi înfricoşat vrea să vină în cetatea aceasta cu putere şi cu slavă multă. Privind noi in sus, iată patru tineri din înălţime, veniră cu cîte o făclie de foc în mîini. înfricoşat foc arzînd era acela1 Tinerii aceia strigară: ״Strălucească Darul Tău, Doamne! Veni-va slava Sfinţilor Tăi, Doamne! Veni-va slava Fiului Celui de sus al lui Dumnezeu Celui viu! După acestea văzurăm pe oarecare tineri ce se pogorau în

» cetate, grăind: ״Iată judecata morţilor şi învierea Dreptului Juc – cător a venit cu plata oamenilor!“ Apoi văzurăm un stîlp de ic: pogorîndu־se de sus şi din ele se auzea glas înfricoşat slobozit pes: tot văzduhul. Acel stîlp nu stătu în cetate, ci în oarecare prăpast: a lumii se pogorî şi se săvîrşi peste patru începuturi strălucind luminînd. El se întinsese peste cele patru margini ale lumii; atur.:: se făcu glas peste toată lumea grăind: ״Iată puterea cea străluci¬toare a Celui de Sus s-a atins de toate oasele omeneşti, ca să se adune os către os şi încheietură către încheietură, mădular cătr- mădular, formîndu-se oameni cu acelaş trup de mai înainte (1 Cor 15, 52—53). Mai văzurăm şi un alt înger cu chip alb, ţinînd în miim un sfeşnic de foc. Aceasta era o scrisoare trimisă lui Satana—Anti¬hrist, grăindu-i că s-a sfîrşit împărăţia lui, în care a împărăţit trei ani şi jumătate peste tot pămîntul. îngerul stînd înaintea satanei, citi cartea trimisă de la Dumnezeu. Apoi, apucîndu-1 pe el cu tărie îl trăgea afară din curţile împărăteşti şi-i punea nările lui la mar¬ginea pămîntului, ca să verse toată răutatea şi tot veninul, că s-a apropiat sfîrşitul lui şi va fi ars cu toată oastea lui.

Stînd noi aşa în cimp, văzurăm taberele puterilor cereşti prin văzduh pe cai de foc, Caii lor aveau aripi de foc şi slobozeau din gurile şi din nările lor văpăi de foc. Pe cîndsepogorau, auzirăm vuet mult, ucideri, plînsuri şi tînguiri foarte mari. Cei ce se pogorîse pe cai izgoneau, junghiau şi tăiau pe toţi cei ce se amăgiseră în urma lui Antihrist în vremea împărăţiei lui. Mai văzurăm şi altă voini- ciune, multă cu bune chipuri. Ei se pogorau pe pămînt şi făceau pregătire Domnului. Unul dintre ei foarte slăvit, avînd în mina lui trîmbiţă de aur şi cu dînsul alţi doisprezece purtînd şi aceia trîmbiţe, se pogorîră pe pămînt. Trîmbiţă cea mai dinţii înaintă cu putere mare, aşa de groaznică, incit se cutremurau toate margi¬nile lumii. Acolo se adunară şi trîmbiţară şi ceilalţi doisprezece cîte trei în fiecare latură a pămîntului. Atunci crescu carne vie şi piele peste oasele morţilor care zăceau în morminte din veci, dar duh de viaţă nu era intr-inşii. Trîmbiţînd iarăşi îngerii, se cutre¬murară iarăşi mormintele. Sufletele intrînd în corpurile noastre cu care vieţuirăm în lume. Apoi îndată se deschiseră mormintele oamenilor celor adormiţi din veac şi ieşiră afară scuturîndu-şi ţărîna de pe feţele, frunţile lor, cap şi corp. în acel timp îngerii trîmbiţării cei mai de pe urmă, toată mulţimea fiilor omeneşti din ţărîna pămîntului, din mare, din rîuri şi din toate iazurile şi băl¬ţile, fu aruncată vie pe faţa pămîntului. Din toate părţile: desişu¬rile, apele şi fiarele vărsară mulţime multă de oameni. Ei stăteau deasupra pămîntului, fiind reconstruiţi, bătrîni şi tineri, bărbaţi, femei şi copii în floarea vîrstei. Aşa se sculă Adam şi Eva şi după ei toţi urmaşii lor din toate limbile, neamurile şi seminţiile, precum

fuseseră adormiţi. Toţi stăteau cu luare aminte şi cu o mare frică. Cei ce nu ştiuseră niciodată taina învierii, se־ temeau şi se cutre¬murau foarte mult, cugetînd în sine: cum ţărînă fiind, înviară aşa îndată întregi.

La înviere feţele Sfinţilor se luminează. îndată după învierea

cea de obşte, fetele unora dintre cei înviaţi erau luminate ca soa- * f *

rele, ale altora ca lumina lunei, ale altora ca a luceferilor, ale altora ca ale stelelor, aşa cum adevereşte Sf. Evanghelie şi Apostolul: ״Atunci, drepţii vor străluci ca soarele în împărăţia Tatălui lor (Mt. 13, 43). Alta-i strălucirea soarelui, alta a lunei şi alta a ste¬lelor. . . Stea de stea se deosebeşte în strălucire” (1 Cor. 15, 40—49). Astfel, feţele unora străluceau ca soarele, ale altora ca luna, ale altora ca stelele, ale altora ca zăpada, ale altora erau ca lina cea curată. Fiecare dintre dînşii aveau scrisoare cu slove în chip de fulger pe frunţile lor. Scrisoarea aceea minunată arăta bunătăţile fiecăruia. La unii scria ״Proorocii Domnului”, la alţii ״Apostolii Domnului”, la alţii ״Ucenicii Domnului”, la alţii ״Evangheliştii Domnului”, la alţii ״Ierarhii Domnului”, la alţii ״Mucenicii Dom¬nului”, la alţii ״Cuvioşii Domnului”, la alţii ״Cei ce au răbdat în pustie pentru Domnul”, la alţii ״Săracii cu duhul”, la alţii ״Sme¬riţii cu inima”, iar la alţii ״Curăţiţi cu plînsul”, ״Blînzii Domnului”, ״Milostivii Domnului”, ״Curaţii cu inima”, ״Făcătorii de pace”, ״Izgoniţi pentru dreptate”, ״Răbdătorii năpăstiilor pentru Dom¬nul”, ״Slujitorii buni în slujba preoţească”, ״Feciorelnicii Domnu¬lui”, ״Cei ce şi-au pus Sufletul pentru aproapele lor”, ״Cei ce au făcut dreptate”, ״Cei ce au păzit patul nespurcat”… în scurte cuvinte, prin scrisoarea aceea de pe frunte, se arăta bunătatea fie¬căruia. în acel chip era arătarea drepţilor.

Cei ce au vieţuit în răutate. Am văzut apoi pe toţi aceia care au vieţuit în păcate fără pocăinţă, că erau schimonisiţi, grozav de urîţi, frumuseţile lor foarte urîte (cumplite). Pe feţele lor era mult amar, viclenie, cărora nu era număr. Feţele unora erau ca ţărîna, ale altora ca nişte tină împuţită. Unora le curgea din trupuri pu¬toare nesuferită şi puroaie, miroseau foarte greu. Feţele altora erau negre ca ale satanei, ale altora ca nişte fum verde. Unii erau plini de puroi împuţit de la cap pînă la picioare, alţii erau sîngeraţi cu sînge foarte urîţi. O! ce groaznică vedere! Toţi aceea grăiau unul către altul: ״V-a-a-i! Amar! Că de această zi a Judecăţii lui Dum¬nezeu pe cînd eram în lume vii, am auzit, dar n-am crezut şi n-am voit să facem poruncile Domnului! Acum, iată ne-am sculat ca să luăm fiecare plata faptelor noastre! O, cumplită ticăloşia noastră a păcătoşilor, cit de spurcaţi şi necuraţi sîntem! Groaznic o să ne :mai ardă pe noi Dumnezeu în focul ce nestins!“ Aşa grăiau ace:_ •unul către altul suspinînd.

Evreii, care mai înainte de întruparea lui Hristos, n-au crez■.-: în Moisi. După aceea am văzut o altă mulţime nenumărată, stinc ׳ca nişte dobitoace necuvîntătoare neştiind pe Dumnezeu. Ei grăiau unul către altul: ״Cine este Dumnezeu ? Care este Hristos ? Noi nu ştim pentru că mulţi dumnezei am avut! O, de ne-ar fi înviat pe noi, aceia, să nu ne mai temem de rău, că mult le-am mai slujit -lor!“

Evreii cei de la Hristos încoace pînă la sfîrsitul lumii. Mergînd mai înainte, am văzut o adunare foarte mare, sluţită şi foarte urîtă Aceia grăiau unul către altul: ״De ne-ar fi înviat pe noi Dumnezeul •lui Moisi, mult bine ne-ar fi nouă, mare har am afla la Dînsul, măcar •de am şi fost risipiţi în toate marginile lumii, însă mai mult deci: pe Acela, n-am ştiut pe altul. Dacă însă va veni Fiul Măriei să ju¬dece lumea, atunci amar va fi nouă?!!! Vai şi amar va fi de noi că foarte mult L-am urît pe El! Acela fiind Om, cum va veni să judece ca un Dumnezeu, că şi El împreună cu noi va fi judecat pentru hula care a grăit, făcîndu-Se pe Sine întocmai cu Dumne¬zeu. Bine ar fi de L-am vedea pe El acum aici, că L-am vădi ca pe un mincinos. El învăţînd m uliţele noastre, Se numea pe Sine Judecător, zicînd: ״Tatăl nu judecă pe nimeni, ci toată judecata a dat-o Fiului…”, făcîndu-se pe Sine Fiu al lui Dumnezeu! Noi ştim cu adevărat că Dumnezeu a grăit lui Moisi în muntele Sinai; iar acela pe Dumnezeu nu L-a văzut nicidecum!” . . . Acestea grăind unul către altul, aşteptau să vadă pe Judecătorul.

Evreii, cei ce s-au închinat idolilor, israeliteni şi iudei fiind, se tînguiau: ״O, va-a-a-i nouă! Nici în Dumnezeul legii n-am cre¬zut, nici la care se zice Hristos n-am ajuns! Am crezut în Baal, în Astarteia, în boul Apis, în cei doi viţei de aur şi celorlalţi dum¬nezei păgîneşti. Iată, n-am ştiut nimic de năpasta asta care a venit acum peste noi!“ Aşa se întrebau ei pentru cele ce li s-au întîmplat lor în acel ceas. Pe frunţile acelora, parte bărbătească şi femeiascâ ■era scris cu slove roşii, arătînd fiecăruia lucrurile lui. Aşa la unii era scris: ״ucigaş”, ״ucigaşă”, la alţii, ״amestecători de sînge”, la alţii ״preacurvari”, ״preacurve”. La unii ״slujitori de idoli”, la alţii ״furători”, ״furătoare“, la alţii ״mincinoşi”, ״mincinoase”, la alţii ״vrăjitori”, vrăjitoare”, la alţii ״beţivi”, ״beţive”, ״vameşi”, ״răpitori”, la alţii ״sodomeni”, ״curvari cu dobitoace”, la alţii ״aducători aminte de rău”, ״pizmaşi”, mînioşi, la alţii ״cimpoiaşi”, ״măscărici”, ״fluierători”, ״clevetitori”, al alţii ״luptători de duh”, ״manihei”, ״saveliani”, ״papistaşi, ״iacobiteni”, ״origenişti”, ״mar- 

chiani”… şi în scurt tot eresul se arăta tuturor din acele slove ce■ erau scrise pe frunţile lor.

Acestea toate văzîndu-le noi, iată, iarăşi se pogorî.de sus o• mulţime mare de cete îngereşti, cîntînd cîntarea îngerească şi dum¬nezeiască. în mijlocul lor se vedea o Cruce mare de lemn, care- lumina foarte mult şi strălucea. Pe aceea o puseră pe Scaunul pre¬gătit Judecătorului. Crucea era văzută de toţi. Neamul creştinesc văzîndu-o se bucura foarte mult de frumuseţea acelei Cruci. Jidovii, însă văzîndu-o, îndată se spăimîntară, feţele lor se umplură de ruşine şi se văitau, zicînd: ״Oh! Cumplit nouă! Rău semn vedem, că a venit! O, vai nouă ticăloşilor! Acesta e Semnul Răstignitului! De va veni Acela să judece, cum îl vom întîmpina pe El? Unde ne vom ascunde de la Faţa Lui, pentru că mult rău I-am făcut? K Şi nu numai Lui singur; ci şi celor ce au crezut Într-însul!“ Aşa se■ tînguiau evreii. îngerul care mă purta pe mine, îmi zise: ״Oare• vezi pe aceştia cum începură a se cutremura văzînd cinstita Cruce ? !!! Aceasta fiind aşa gătită, iată veni la urechile noastre un glas foarte înfricoşat care zicea: ״Iată! Are să vină Judecătorul!“ Aceasta, îmi spunea şi îngerul care era cu mine. Atunci puterile cerului s-au. pornit cu frică şi cu mare cutremur. îndată am văzut mulţime foarte- multă de înfricoşate puteri, oşti după oşti veneau cu mare grabă la locul de judecată. Această mulţime multă văzîndu-o, eu m-am înspăimîntat foarte tare. îngerul cel ce mă purta pe mine, îmi zise: ״Nu te teme! Aceştia sînt prietenii mei. Socoteşte cu dinadinsul: şi vezi cele ce vor să fie, că tu ai să iei mare folos din aceasta. Şi alţi mulţi, care sînt cu cuget drept, se vor folosi de vor primi pe acestea”. După aceasta s-au făcut strigări mari, fulgere de sus şi un glas mare se auzea, de care s-a înfricoşat tot pămîntul… Cei ce aveau feţele luminate nu se înfricoşau văzînd acestea, ci mai vârtos se veseleau cu bucurie. Apoi iarăşi veniră soli înainte. Pe cînd ve¬neau, fiecare dintr-înşii slobozeau foc înaintea feţelor lor. Ori încotro• mergeau ei şi văzduhul se aprindea.

Aceştia se pogorîră cu tăcere mare şi stătură la locul cel de judecată. De prea multa lor frumuseţe se mirau toţi. Mulţimea oamenilor necredincioşi stăteau cu frică şi în spaimă mare. Jidovii creştinaţi erau întîi veselindu-se. Jidovii credincioşi de la Avraam, pînă la Hristos, nu se temeau de cele ce vedeau; iar cei ce erau de la întruparea lui Hristos şi pînă la sfârşit, care n-au crezut în Hristos,. ci s-au depărtat de El, văzînd Crucea, se întoarseră, avîndu-şi feţele lor ruşinate. Plîngînd ei cu amar grăiau: ״O, vai de ticăloşia noastră! Acela Care a fost răstignit de noi va să vină a judeca pe toţi. Ismailtenii pînă nu văzuseră cinstita Cruce, erau tari la cer- bice. îndată însă ce văzură cinstita Cruce strălucind mai mult decît soarele şi cunoscând a cărei credinţă este semnul, s-au îngrozit foarte tare. ״O, amar” —strigară ei plini de spaimă““ Creştinii vă- zînd Crucea se bucurau ştiind că aceea este Crucea Domnului, p-t care însuşi de bună voie s-a răstignit. Atunci veni de sus un nor foarte luminat şi prin mijlocul lui un fulger foarte strălucitor stătu deasupra cinstitei Cruci şi întinzîndu־se, o acoperi multe ceasuri După aceasta se sui de unde s-a pogorît. îndată se arătă împrejurul Crucii o cunună înfricoşată cu mii de străluciri împestrită, care se vedea deasupra Crucii în văzduh. Aceasta văzîndu-o evreii, se spăi- mîntară şi mai mult. Creştinii însă au fost cuprinşi de o negrăiţi bucurie. Ei ridicîndu-şi mîinile spre înălţime, slăveau pe Hristos Cel ce S-a răstignit pe ^dînsa. După aceasta se făcu de sus un tunet groaznic şi înfricoşat. îngerii şi Voievozii îngerilor se pogorau. De venirea lor se făcu mare frică peste tot pămîntul. Repede se pogoriri înfricoşatele cete de îngeri, care cu sfială venind, stătură la locul cel de judecată.

Scaunul de judecată al lui Hristos Dumnezeu nu stătea pe pă- mînt ci în văzduh cam la 40 de coţi. Aşa şi îngerii, cei ce se pogorîseră, stăteau nu pe pămînt, ci în văzduh. Apoi mai văzu¬răm patru cete de îngeri foarte mari. Una stătu pe pămînt, alta spre austru, a treia spre crivăţ, iar a patra spre apus. După acestea, alte cete nu asemenea una cu alta la chipul lor, ci deo¬sebite feţe avînd, se despărţiră în patru părţi. Ele cuprinseră cele patru margini ale pămîntului. Pămîntul era plin de mulţimea oarrţe- nilor, iar văzduhul dc mulţimea îngerilor. Ridicînd ochii noştri spre cer, de năprasnă văzurăm căruţe de foc mergînd înainte şi îngerii cei cu cîte şase aripi, cu ochi mulţi, strigau: ״Sfînt! Sfînt Sfînt! Domnul Savaot, plin e cerul şi pămîntul de mărirea Lui!, (Is. 6, 7—3; Apoc. 4, 8). De strigarea aceea se cutremură cerul şi pămîntul. Apoi toţi îngerii strigară: ,,Binecuvintează, Părinte Atotţiitorule, binecuvîntat este Cel ce vine întru Numele Dom¬nului!“ La cuvintele acestea se cutremură pămîntul… căruţele de foc se pogorîră pe pămînt şi cei cu ochi mulţi înconjurară înfri¬coşatul Scaun al lui Dumnezeu. Înţelegînd mulţimea evreilor şi a agarenilor lauda îngerilor, că slăviră pe Fiul împreună cu Pă¬rintele şi pe Acela îl chemară Judecător al viilor şi al morţilor. . . plînseră mai cu amar. Atunci un. înger trîmbiţă foarte tare şi groaznic, incit de glasul acela însăşi îngerii se sfiiră şi cunoscură din aceea că vine Judecătorul.

Deodată se arătă un nor luminat şi foarte strălucit, pe care nu-1 puteau privi, că slobozea nişte raze foarte înfricoşate. Pe dînsul venea Domnul nostru Iisus Hristos Dumnezeu-Omul. Tot poporul mergea spre răsărit. Deodată tună un glas de duh de vifor, ca să caute toţi spre El şi aşa purtîndu-L pe El acel nor minunat, veneau spre Scaunul Slavei Sale. Văzîndu-L pe El, se înfricoşară toţi. Atunci îndată strigară Sfinţii îngeri: ״Binecuvîntat este Cel ce vine întru Numele Domnului Dumnezeu. D imnul a venit să judece viii şi morţii”. Acestea zicînd, căzură toţi cu feţele la pămînt şi se închinară Judecătorului universal şi etern. După aceasta, apropiindu־Se Domnul de pe norul pe care şedea, şezu pe Scaunul .Slavei Sale. Văzîndu-1 toţi, au fost cuprinşi de o mare frică. Cerul începu a-şi schimba faţa şi pămîntul a se clătina. îngerii strigară cu glas mare, zicînd: „Să se ruşineze toţi necredincioşii evrei, aga- renii, ereticii şi tcţi cei ce n-au primit propovăduirea Sfinţilor Săi Ucenici şi Apostoli!” Apoi îngerii ziseră: „Tu eşti Hristos Fiul lui Dumnezeu, pe Care Te-au răstignit evreii. Tu eşti Cuvîntul Cel de sus al lui Dumnezeu, pe Care Te-a născut Părintele mai înainte de veci, fără de patimă şi fără de putreziciune, îndoit cu firea, Care Te-ai îmbrăcat în Trup omenesc şi n-ai schimbat Dumnezeirea. Tu eşti Care ai venit m lume şi ai făcut semne mari şi minuni. Tu eşti Dumnezeu împreună cu Părintele şi cu Duhul Sfînt, afară de Tine, pe altul nu ştim!”

Acestea zicînd îngerii, se înfricoşară. Ana, Caiafa, fariseii, cărturarii, Pilat, Irod şi toată mulţimea evreiască. Se îngrozi Arie şi profetul Mahcmed. Domnul căutînd îndată spre cer se

făcu cer nou. Tăria cerului se făcu nouă, dar lumina soarelui si

7 )

stelele pieiră de pe ea. Sfinţii umplură locul lor; soarele nu mai fu pg cer, pentru că Soarele cel Drept-Domnul nostru Iisus Hristos — strălucea tuturor. După aceasta Domnul căută spre pămînt cu mînie, că era spurcat cu fărădelegile oamenilor. Domnul privi spre locul mării şi în locul apei mării se sui un rîu de foc, a cărui văpaie se înălţă pînă la cer, arzînd totul pînă la pămînt, încît se acoperi tot pămîntul cu revărsarea ei. Domnul căută iarăşi spre toţi oamenii închinători de idoli şi păcătoşi care au petrecut în necre¬dinţă ca şi dobitoacele. Atunci iată o ceată înfricoşată de îngeri de foc veni de la spus şi-şi puseră mîinile pe păcătoşi, aruncîndu-i pe fiecare din ei în marea cea de foc, pe cînd Domnul le grăieşte aşa: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic… Nu vă ştiu pe voi cine sînteţi, că: M-aţi văzut flămînd şi nu Mi-aţi dat să mănînc, însetat şi nu Mi-aţi dat să beau, M-aţi văzut gol şi nu M-aţi îmbrăcat, străin şi nu M-aţi găzduit, bolnav şi în temniţă şi nu M-aţi cercetat…” Atunci păcătoşii începură a striga, zicînd: ,,Judecătorule prea Drepte, cînd Te-am văzut flămînd, însetat, străin, bolnav sau întemniţat şi nu am slujit Ţie?” El le răspunse cu mînie, zicînd: „Dacă nu aţi făcut unuia din aceştia mai mici ai Mei, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Depărtaţi-vă de la Mine, blestemaţilor, că v-aţi supus diavolului şi n-aţi slujit Mie, măcar la suflarea cea mai de pe urmă cu pocăinţă”. Ei, auzind acestea, plîngeau cu jale şi nu era cine să-i miluiască pe ei.

Domnul, căutînd iarăşi peste pămîntul cel nou, iată se arăta ;pe dînsul saduri ca zăpada în multe feluri, pe care limba omenească nu poate să le spună. Eu, văzînd frumuseţea cea nespusă a acelor^ şi minunîndu-mă, întrebai pe Sfîntul înger care era cu mine: ״Sfinte îngere, în ce chip este împărăţia Cerului. Au doară are ceva mai mult decît aceasta?” El îmi răspunse: ״Nu ştii ce grăieşti! Aces¬tea pe care le vezi aici, este pămîntul celor blînzi de câre a zis Dom¬nul în Sfînta Evanghelie’: ״Fericiţi cei blînzi, că aceia vor moşteni pămîntul. împărăţia Cerului însă este mult mai frumoasă, mai luminată, incit nu se poate descri, nici grăi!“ Acestea vorbind noi. -Domnul iarăşi privi pe pămînt şi izvorî un rîu de miere şi de lapte. -Rîul de miere era curat şi frumos ca lacrima. El trecea peste tot pămîntul acela şi peste sadurile lui, asemenea şi laptele trecea pe -la rădăcinile acelor pomi şi-i uda. După aceasta, la un semn al ^Judecătorului, veniră păsări frumoase ca norul şi umplură toţi pomii aceia. Ele începură a zbura şi a cînta cu glas mare, incit .:glasurile lor se suiau pînă la cer. Întorcîndu-mă eu şi uitîndu-mâ, ־văzui de-a stingă Judecătorului pe cei osîndiţi, care îşi băteau feţele lor tînguindu-se cu amar. Acelora Domnul le zice: ״Vedeţi, o bles¬temaţilor, de cit bine v-aţi lipsit?“ Acestea zicmd Domnul, Se ־.sculă din Scaunul Său şi venind, stătu lingă porţile cetăţii despre răsărit, care se deschiseră singure înaintea Lui. După aceasta Dom- -nul grăi celor de-a dreapta Lui cu glas blînd: ״Veniţi, binecuvîntaţii: Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia Cerurilor, care este gătită vouă de la întemeierea lumii.. . Veniţi, fiii Mei, intraţi în bucuria .Domnului vostru!”

Întîi veni Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu. După ce Dom- rnul, Dreptul Judecător, rosti aceste cuvinte, veni o Doamnă din partea cea de-a dreapta Lui înveşmîntată cu slavă negrăită. Cînd mergea Ea, foc ieşea de la picioarele Ei, iar faţa Ei strălucea ca •soarele. Venind Ea se închină Domnului. El, vesel şi cu mare bucu¬rie, o primi pe dînsa şi-i grăi: ״Intră, o Maica Mea în bucuria Fiului ־tău, că iată toate îţi slujesc Ţie. Iată odihna Ta, cu prea iubiţii Tăi fii … veseliti-vă!” Prea Sfîntă Născătoare de Dumnezeu să- rută preacuratele Lui mîini. Apoi intră în Sfînta Cetate şi Sfinţii Ţngeri începură a cînta cîntări de laudă.

Veniră cei 12 Apostoli. Din partea cea de-a dreapta Domnului, ■se despărţiră 12 bărbaţi, Apostoli luminaţi la feţe ca soarele. Ei veniră către porţile Cetăţii aceleia, îmbrăcaţi în veşminte foarte luminate şi înfrumuseţate. Domnul, privindu-i cu mare bucurie, îi sărută. Ei, închinîndu-se Lui, intrară în Sfînta Cetate. Acolo auziră cîntîndu-se cîntări de laudă de către cei mai din lăuntrul Cetătii cereşti.

i           •

Veniră cei şaptezeci de Apostoli. După cei 12 Apostoli, veniră•, înaintea Dreptului Judecător şaptezeci de bărbaţi Apostoli şi stă- tură înaintea porţilor cetăţii. Feţele lor erau luminate, strălucind ca fulgerul. Ei, închinîndu-se Domnului, intrară cu bucurie în Sfînta Cetate. Păcătoşii cei ce erau de-a stînga, văzînd pe aceştia că se învrednicesc de atîta bine, oftară din adîncul inimii şi se căiau foarte mult de greşelile lor. Tot atunci evreii cei ce erau de la veni¬rea lui Hristos pînă la sfîrşit şi nu s-au botezat, blestemau pe Moisi,. zicînd: ״Unde este Moisi acela, acum, căruia, plecîndu-ne noi, n-am. ascultat pe Hristos?!“ Ei cercau să-l vadă pe Moisi şi nu-1 aflau, pentru că era în partea cea de-a dreapta cu Sfinţii Patriarhi: Avraam״ Isaac, Iacob… şi cu ceilalţi Prooroci.

Vin Sfinţii Ierarhi. Din mulţimea Sfinţilor luminaţi, din. dreapta Domnului, se alese o altă ceată şi veni înaintea Domnului. Feţele lor străluceau ca soarele, iar veşmintele lor erau albe ca lumina, purtînd omofoare pe umerii lor. Acestora Domnul le porunci; să intre în Slava Sa. Aceştia erau: Arhierei, Episcopi, Arhiepiscopi. Mitropoliţi, Patriarhi care au vieţuit, vorbit, lucrat şi păstorit adu¬nările credincioşilor după Cuvîntul lui Dumnezeu. Ceata aceasta mare a Sfinţilor Ierarhi a intrat cu mare bucurie în Cetatea Cerească,, cîntînd şi pentru dînşii Sfinţii îngeri.

Vin Sfinţii Mucenici. După Sfinţii Ierarhi se despărţi din, mulţimea celor de-a dreapta o ceată foarte mare. Feţele acelora, erau ca floarea trandafirului. Ei erau foarte frumoşi luminaţi şi veseli. îmbrăcămintea lor era mohorîtă, rcşie Aceasta era ceata Sfinţilor Mucenici şi Muceniţe, Ei veniră către Domnul cu feţe se¬nine. Domnul vă’zîndu-i pe ei, îi privi cu mare veselie şi-i băgară. în Sfînta Cetate cerească.

Sfinţii Duhovnici curaţilor/ şi vindecători ai sufletelor. După. Sfinţii Mucenici şi Mucenice, iată se depărtă de cei de-a dreapta alt sobor mai mic de Sfinţii Părinţi, Preoţi Duhovnici. Ei veniră., către Domnul. Feţele lor erau foarte strălucitoare. Aceştia intrară., în bucuria Domnului. Noi îl auzirăm lăudîndu-i în lăuntru cu mari şi multe cîntări. Aceştia erau ispravnicii Domnului.

Propovăduitorii şi binevestitorii. La un semn al Domnului., a venit înaintea sa o altă ceată mai mare. Feţele lor erau albe ca zăpada, iar hainele lor străluceau ca aurul. Ei intrară cu mare veselie in bucuria Domnului. Aceştia erau binevestitorii şi propo¬văduitorii Cuvântului lui Dumnezeu.

Călugării curăţiţi prin adevărata pocăinţă. Domnul, făcînd semn. către cei de-a dreapta Lui, a venit către Sine mulţime multă. Aceş¬tia erau călugării care s-au curăţit cu adevărată şi aspră pocăinţă

Ei intrau in Sfînta Cetate cu slavă multă. Ei, ridicîndu-şi mîimle lor, slăveau pe Dumnezeu. Cei din stingă văzînd aceste săltări ale Sfinţilor, se blestemau pe sine şi se tînguiau.

Postitorii. Domnul cheamă o altă ceată din dreapta Sa. îndată veni către Dînsul o altă adunare de bărbaţi şi femei cu feţele lumi¬nate. Chipul feţii lor era ca un crin alb. Domnul cu Faţă veselă îi băgă în Sfînta Cetate Cerească. Aceştia erau postitorii, nu numai de bucate, ci şi de felurite păcate.

Vieţuitorii feluritelor ostroave Domnul, făcînd ־emn, veni către Dînsul o mulţime foarte mare. Toţi erau intr-un chip, strălucind. Domnul îi lăudă foarte mult, pentru că s-au păzit curaţi pe sineşi. Cînd intrară aceia în Sfînta Cetate, Sfinţii îngeri îi întîmpinară şi pe ei, petrecîndu-i cu cîntări foarte plăcute.

Fericiţii care şi-au plîns păcatele. După aceia se alese şi veniră la Domnul o altă ceată curată. Aceştia sînt cei care au petrecut în pocăinţă, spovedanie adevărată, în milostenie, în plîns şi în postire bună.

Ascultătorii şi păzitorii Cuvîntului lui Dumnezeu. După acesta Domnul iarăşi mai cheamă pe alţii din aleşii Săi. Atunci veni la Dînsul mulţime multă de oameni. Feţele lor erau luminate ca luna curată şi capetele lor erau unse cu untdelemn curat, pentru care şi Domnul Se bucură foarte mult. Şi acestora Domnul le porunci să intre în Sfînta cetate. Ei intrară, veselindu-se.

Cei nebuni după Hristos. Domnul cheamă la Sine şi pe alţi plăcuţi ai Săi din dreapta. Atunci veni la El cete, cete mari: săracii cu duhul, blînzii, flămînzii după dreptate, curaţii cu inima, paşnicii, izgoniţii pentru dreptate, ocărîţii, prigoniţii, clevetiţii şi defăi- maţii. Feţele lor erau foarte luminoase. Domnul îi binecuvîntă şi intrară şi aceştia în Sfînta Cetate.

Judecătorii drepţi. Domnul, făcînd semn, veni la El un sobor mic. Feţele lor erau albe ca zăpada, hainele lor străluceau ca lu¬mina. Acestora Domnul le porunci a intra în Sfînta Cetate. Aceştia erau judecătorii cei drepţi, care n-au luat mită, nici nu s-au ruşinat de feţele puternicilor, ci au judecat drept, nici necinstind, nici nedreptăţind pe nimeni.

Milostivii. Domnul mai cheamă la Sine din cei de-a dreapta Lui Şi iată o altă adunare foarte mare veni la El. Ei erau îmbrăcaţi în haine strălucite şi pe capetele lor aveau cununi de stîlpări de măslin. Din feţele lor ieşea rouă ca nişte mir cu bun miros. După acesta văzurăm slavă nespusă în cetatea aceea pregătită lor şi o mare frumuseţe negrăită. Domnul îi binecuvîntă să intre în Cetate Sfîn- tă. Ei intrară înlăuntru săltînd de mare bucurie.

Căsătoriţii care şi-au păzit patul lor nespurcat. După aceasta se aleseră din adunare şi veni la Dînsul o ceată mică frumoşi cu chipul şi rumeni la feţele lor. Hainele lor străluceau, iar pe capetele lor purtau cununi de flori de crin. Acelora Domnul le porunci să intre în Sfînta Cetate. Eu întrebai pe Sfîntul înger, cel ce era cu mine: ״Spune-mi, Domnul meu, oare şi în această viaţă veşnică o să aibă femeia pe bărbatul său şi bărbatul pe femeia sa?” îngerul zise către mine: ״Nu este aici pofta lumii deşarte. Aici făptura fiind în neputreziciune, oamenii nu fac nimic din cele putrede; ei sînt ca îngerii lui Dumnezeu, drept aşa cum a zis Domnul, slăvin- du-L pe El în veci.

Drepţii legii vechi. Domnul, căutînd la cei de-a dreapta Lui» se aleseră toţi drepţii legii vechi. Ei, venind, se închinară Domnului, îmbrăcămintea lor era cu fulgerul. Aceştia au fost trimişi de Dom¬nul în Cetatea Cerească. Ei săltînd cu veselie, intrară în bucuria Domnului.

Adam şi Ev a, fiii şi fiicele lor. Domnul chemă din aleşii Săi pe primii oameni. Atunci veni Adam şi Eva împreună cu fiii lor, parte bărbătească şi femeiască: Abel, Sit, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, Enoh, Matusalem, Lameh, Noe. . . Sim. . . Iafet (Fac. 5), toţi strămoşii dinaintea potopului, cu soţiile şi urmaşii lor, care au odihnit pe Domnul şi preamărit pe Dumnezeu. Acestora Domnul le porunci să intre în Sfînta Cetate. Plini de mari bucurii, au intrat cu toţii în Sfînta Cetate, în bucuria Domnului.

Melchisedec, Avraam, Isaac, Iacob şi cei doisprezece Patriarhi. Domnul, căutînd la Drepţii Vechiului Testament din dreapta Sa, iată veni către Dînsul: Melchisedec, Avraam, Isaac, Iacob şi cei doisprezece Patriarhi. Ei erau îmbrăcaţi cu veşminte foarte fru¬moase şi luminate. Domnul le porunceşte cu veselie să intre în Sfînta Cetate. Intrînd ei acolo, auzirăm pe Sfinţii îngeri cîntînd iarăşi laude în Sfînta Cetate şi pentru aceştia.

Moisi, Aaron, Eliazar şi alţi şaptezeci de bărbaţi. Domnul, făcînd semn spre marea mulţime din dreapta, veni la Dînsul: Moisi, Aaron şi Eliazar. Feţele lor erau foarte proslăvite şi îmbrăcămintea lor era ca fulgerul. Cu dînşii veniră şaptezeci de bărbaţi, care luaseră din duhul lui Moisi şi proorociseră pentru Domnul în zilele acelea. Aceştia intrară în Sfînta Cetate, iar Sfinţii îngeri cîntară la pri¬mirea lor.

Judecătorii dreptcredincioşi. David împăratul şi alţi imparaţi ai lui Israil. Domnul chemînd din aleşii Săi pe alţii, veni Proorocul David împreună cu alţi împăraţi care au împărăţit în Israel, jude¬cători pînă Ia Samuil Proorocul, care nu se închinaseră la idoli: ei se curăţiserâ cu pocăinţa cea adevărată. Aceştia şi toţi fiii lui Israil din cele 12 seminţii pînă la venirea lui Hristos, care se ple¬cară bine legii lui Moisi şi nu s-au închinat idolilor, veniră la Dom¬nul. El porunci şi acestora să intre în Sfînta Cetate. Ei intrară cu mare veselie.

Proorocii după Moisi şi Aaron pînă la Sf. Ioan Botezătorul. Domnul chemă din marea mulţime ce stătea în dreapta Sa o altă ceată. Atunci veniră la Dînsul Proorocii cei de după Moisi şi Aaron pînă la Sf. Ioan Botezătorul. Ei veniră şi I se închinară cu adîncă evlavie, luminînd ca stele cerului. Aceştia intrară în Sfînta Cetate . în cîntările Sfinţilor îngeri.

După aceasta, cinstita Cruce ridicîndu-se de la locul cel gătit pe care stătea, veni şi stătu deasupra acelei Cetăţi şi a porţilor ei, unde stătea Domnul. După intrarea tuturor Sfinţilor şi drepţilor in Sfînta Cetate, se închiseră porţile.

Mulţimea cea vicleană a părţii de-a. stingă.

în partea stingă a Dreptului Judecător stătea mulţimea păcă¬toşilor de pe toată faţa pămîntului, ca nisipul mării, din toate lim¬bile şi toate seminţiile, toţi aceia care nu s-au pocăit, nu s-au spo¬vedit cum trebuia, de la rău nu s-au depărtat şi au murit în păca¬tele lor. Toţi stăteau, cutremurîndu-se, cum s-ar clătina frunza de vînt, nimic folosindu-se din numele creştinesc. Ei, deşi s-au chemat creştini, dar cu gîndul, cu cuvîntul şi cu lucrurile n-au făcut nici măcar cît de puţin poruncile lui Dumnezeu. Acum ei vor primi plată precum se cade după viaţa lor. Ei vor fi aruncaţi în marea cea de foc, în care se vor munci în veci. Atunci, întorcîndu-se Dom¬nul către cei de-a stînga şi văzînd feţele lor întunecate şi păcatele scrise pe ele, se mînie foarte rău. îndată văzurăm în mîinile Dom¬nului un toiag de foc pe care-1 aruncă peste faţa tuturor păcătoşilor. Deodată se făcu o mare despărţire între dînşii, care îi făcu tot cete, cete, din toată seminţia, din toată credinţa şi din tot eresul. Dom¬nul îndată întinzîndu-şi mîna spre apus, veniră îngerii de foc, ca un fulger groaznic şi răpiră pe păcătoşi. Aceia îi aruncară în marea de foc, pe cînd ei strigau cu groaznică plîngere: ״Vai! Vai! Vai!”

Creştinii lepădaţi de Hristos în timpul persecuţiilor singeroa.se. După aceasta se despărţi de o lăture un sobor, care fuseseră creştini, dar în vremea muncilor şi a prigonirii Bisericii se lepădară de Dîn¬sul. Pe aceia Domnul îi osîndi… şi îndată îngerii cei de foc venind, îi răpiră pe ei de năprasnă, aruncîndu-i în mijlocul mării de foc. Acolo ei strigau cu glasuri amare: ״Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu!” însă nu era cine să-i miluiască pe dînşii.

Tîlharii. După aceia se arătară înaintea Domnului o mulţime mare. Aceia erau tîlharii, ucigaşii de oameni, cei ce fără de vină au omorit pe pămînt, pe apă, în aer. Feţele lor aveau o groaznică vedere, erau mînjiţi de sînge. îngerii cei de foc năvăliră cu mare furie asupra lor, îi răpiră şi-i aruncară în marea cea de foc. Neferi-ciţii de ei începură a striga cu mare îndurerare, zicînd: ״Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu!” Şi nu era cine să-i miluiască.

Necuraţii preacurvari. După aceasta veni către Domnul o altă ceată Aceştia erau necuraţii preacurvari şi preacurvele. Văzînd ei Faţa Domnului, se ruşinară foarte groaznic. Domnul îi îndepărtă de la Sine. Atunci îngerii cei de foc îi răpiră fără milă şi-i aruncară în marea cea de foc. Aceştia neputînd suporta arderea focului veşnic, începură a striga: ״Miluieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu!” Dar nimeni nu-i putea milui.

Curvarii şi curvele care au făcut curvie peste fire. Din sumede¬niile mulţimilor de păcătoşi, se mai despărţiră o altă mulţime din cei de-a stînga. Un sobor foarte viclean. Aceştia erau cei care au făcut curvie peste fire. Feţele lor era negre ca însăşi a satanei, din care ieşea o mare putoare. Către aceia uitîndu-se Domnul, Se scîrbi foarte mult de ei. El îi depărtă şi pe aceştia de la Sine. Atunci înge¬rii cei de foc îndată îi răpiră şi-i aruncară în iazărul de foc, unde viermele cel neadormit îi roade peste măsură. De la aceia se auzeau mari ţipete, grăind: ״O! Amar, amar!”

Vrăjitorii, fermecătorii şi cei ce au făcut curvie cu mîna. îndată după aceia se mai despărţi din cei de-a stînga o altă mulţime mare. Aceştia erau fermecătorii, vrăjitorii şi cei care au făcut curvie cu mîna. Feţele lor erau afumate, negre ca tăciunele. împrejurul trupu¬rilor lor erau o mulţime de muşte înfricoşate. Pe aceia văzîndu-i Domnul, îşi întoarse Faţa de către dînşii şi-i ameninţă să se înde-părteze. îngerii de foc, venind asupra lor cu lanţuri şi cătuşi, îi legară de grumaji, de mîini şi de picioare şi-i aruncă în marea cea de foc.

Creştinii care au făcut curvie cu dobitoace. După aceea Domnul despărţi o altă mulţime de negri păcătoşi din cei de-a stînga. Aceia erau creştinii care au făcut curvie cu dobitoacele şi nicidecum nu s-au pocăit. Feţele lor erau foarte schimonosite şi puturoase. îngerii nemilostivi îndată îi răpiră şi-i aruncară în marea cea de foc. Acolo arzîndu-se cumplit, strigau: ״O! Amar! Amar!”

Cei ce s-au omorît singuri ori în ce chip. După aceea veni altă

mulţime nenumărată înaintea Domnului. Aceia erau cei ce s-au

omorît singuri, ori s-au sugrumat, ori cu cuţitul s-au junghiat, sau cu orice lucru de moarte şi astfel L-au mîniat pe Dumnezeu, iar pe diavolul care i-a îndemnat la acel lucru, l-au veselit. Feţele lor erau foarte groaznice şi multă împuţiciune ieşea dintr-înşii. Tot trupul lor era pătruns de cuie şi picioarele lor strîmbe. Aceia fiind îndepărtaţi dinaintea lui Dumnezeu au iest răpiţi de îngerii nemilostivi şi aruncaţi şi ei în matca focului veşnic.

Furii şi luăiorii de mită. Din marile mulţimi de partea cea de-a stînga, se despărţi şi veni o altă ceată foarte mare. Aceia erau furii şi cei ce au luat mită. Ei erau cu totul întunecaţi, hainele lor sparte şi picioarele umflate. Pe aceia văzîndu-i Domnul, îndată îi izgoni de dinaintea Sa. Atunci îngerii nemilcstivi şi iuţi, venind, le legară mîinile şi picioarele şi-i aruncaiă în marea cea de foc. Acolo nerăb- dînd usturimea arderii cumplite, strigau amarnic, însă nu era cine să-i miluiască.

Mînioşii, uigisiiorii, aducătorii aminte de rău şi pizmaşii.

După aceea, iacă o altă ceată foarte mare veni către Domnul. Aceia erau cei ce se mînie şi urgisesc, aducătorii aminte de rău, pizmaşii şi călcătorii de jurămînt. Feţele lor erau înfăşurate cu negură, scîrşneau cu dinţii lor şi se muşcau unii pe alţii. Limbile lor erau scoase din gît ca la cîinii cei turbaţi şi cehii le erau înfocaţi. Domnul, căutînd la ei, nu-i suferi şi porunci îngerilor de foc să-i ieie şi pe ei. Aceia, năvălind asupra lor, îi bătură şi-i aruncară în foc.

Mincinoşii, călcătorii jurămintelor, înjurătorii şi clevetitorii. Domnul mai despărţi din cei de-a stînga alt sobor, care stătu înain¬tea Judecătorului. Din gurile lor ieşeau viermi şi împuţiciune. împre¬jurul capetelor lor se încolăceau viermi mari. Hainele lor erau afu¬mate şi feţele lor înfăşurate în negură. Domnul căută cu mînie la ei, că au fest mincinoşi, jurâtori strîmb şi astfel pe mulţi îi păgu¬biseră. El îi depărtă de la Sine. Atunci nemiiestivii îngeri îi luară de păr şi-i aruncară în marea cea de foc, ca să se muncească veşnic.

Cei ce n-au iertat pe cei ce i-au scîibit, beţivii, cei ce se duc la comedii, la jocuri, la priveliştile dracilor, cei ce se măresc, se tru- fesc, femeile ce se sulimencsc şi se împodobesc, cele ce fac deseîn- tece, farmece, cele care nu dau foc in unele zile, care clevetesc în case, chiar şi în Sf. Biserică. Demnul despărţi o altă mulţime mare dintre păcătoşi şi stătu înaintea Lui un sobor foarte mare. Hainele lor erau spurcate de sudoare sîngerată, feţele lor puturoase şi negre, picioarele umflate şi vinete. Acestea dovedeau vicleşugul care era în ei. Domnul, văzîndu-i aşa, le astupă gura, pentru că nu s-au pocăit, nici spovedit, nu şi-au spălat spurcăciunea lor, ci au murit în păcate. Mîniindu-se Domnul asupra lor, îndată îngerii cei răi răpindu-i, îi aruncară în iazărul de foc.

Patriarhii, Mitropoliţii, Episcopii, Arhimandriţii, Protopopii, Preoţii, Diaconii, Ipodiaconii, citeţii şi cîntăreţii. Domnul mai des¬părţi din ceata păcătoşilor o mulţime toarte mare. Ea veni şi stătu înaintea Judecătorului. Aceştia erau: Patriarhii, Mitropoliţii, Epis¬copii, Arhimandriţii, Protopopii, Preoţii, Diaconii, Ipodiaconii, citeţii şi cîntăreţii. Toţi aveau haine sparte şi puturoase. Din mîi- nile lor curgea o materie foarte împuţită. Ochii lor erau afumaţi şi sîngeraţi, din inimilelor ieşeau viermi, iar pe picioarele lor erauspîn- zurate lipitori. Văzîndu-i aşa Domnul, Se scîrbi foarte mult asupra lor. El porunci îngerilor nemilostivi să-i răpească de acolo şi să-i arunce în matca focului. îndată cu cuvîntul acesta ei năvăliră asupra lor şi începură a le lega mîinile şi picioarele. Păcătoşii îngro¬ziţi începură a striga: ״O! vai nouă ticăloşii! Miluieşte-ne pe noi, Doamne! Curăţeşte zidirea Ta, că măcar deşi am greşit, însă afară de Tine pe alt Dumnezeu n-am ştiut”. Atunci un înger trîmbiţă de trei ori şi Domnul zise: ״Aceste lacrimi ale voastre şi pocăinţa se cădea vouă a le aduce Mie mai înainte, fiind voi în lume. Vedeţi că şi diavolul acum în munci se căieşte şi strigă foarte tare către Mine ca şi voi, dar oare îl voi milui pe el? Nu.. . Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor în focul cel de veci”. îndată îngerii învăpăiaţi ca şerpii năvăliră asupra lor şi răpindu-i, îi aruncară cu capetele în jos în marea cea de foc.

Călugării. Domnul mai depărtă din mulţimile cele de-a stînga Sa alt sobor foarte mare. Aceia erau călugării pe care noi văzîndu-i, ne mîhnirăm, căci au fost călugări pentru Hristos, însă pentru nepăzirea făgăduinţelor date, au fost osîndiţi în partea cea de-a stînga! Feţele lor erau întunecate, făcliile lor stinse, iar pe grumajii lor stătea lenea şi nepurtarea lor de grijă. Domnul, căutînd la ei, Se mîhni foarte mult asupra lor, căci se lăsară biruiţi de poftele lumii, lepădară al doilea Botez cel dat lor, minţiră în făgăduinţa care au făcut-o către Domnul şi slujiră patimilor trupeşti. Domnul, privindu-i cu întristare, îi hotărî matcei focului. Ei auzind răspun-sul, începură a striga din adîncul inimii: ״Miluieşte-ne pe noi, Doamne, că numai pe Tine Te-am ştiut de Dumnezeu, Sfîntului Tău Nume am slujit ziua şi noaptea, chemînd Numele Tău, am izgonit dracii şi am proorocit cele ce au să fie.. . “ Pe cînd se rugau ei aşa cu mare tînguire, Domnul le-a zis lor cu glas de trîmbiţă: ״Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor în focul cel veşnic care-i gătit diavolului şi slugilor lui, pentru că n-aţi ascultat cuvîntul Meu ; ci pe tatăl vostru, Satana. Pentru aceasta şi Eu nu vă voi asculta pe voi acum…” Atunci repede veniră îngerii cei nemilostivi şi apucîn- du-i pe ei, îi traseră în marea cea de foc.

Amestecare de călugări, de boieri şi de oameni simpli. După aceasta văzurăm că veni o Doamnă foarte frumoasă şi încuviin¬ţată, căreia îi slujeau îngerii. Venind Ea, stătu înaintea Domnului

şi făcu rugăciune pentru acest sobor. Merse înaintea Domnului cu sîrguinţă foarte mare, ajungînd pe îngerii cei de foc care duceau pe călugări în muncă şi grăi către dînşii, zicînd: ״în numele Tatălui nostru care este în ceruri, al Unuia Născut Fiului Său şi al Duhului Sfînt, acest sobor nu are a se munci!“ îngerii cunoscîndu-o cine este, ziseră către Dînsa. ״Ştiam că tu eşti iubitoare de Dumnezeu, milostivă şi nimeni altul mai vîrtos decît Tine nu are îndrăznire către Domnul, noi însă nu putem trece peste porunca Judecăto¬rului”. Ea le-a zis: ״Ştiu şi eu aceasta, dar eu m-am rugat mult pentru ei şi El mi-a poruncit să vă întorc pe voi împreună cu dîn¬şii“. Atunci ei se întoarseră şi stătură înaintea Judecătorului cu mare frică. Judecătorul grăi către dînşii: ״Iată pentru milostenia voastră, v-am izbăvit pe voi de focul cel veşnic, dar pentru curvie şi pentru alte necurăţii ale voastre, nu veţi vedea împărăţia Mea”. Apoi porunci să le dea loc dinspre crivăţ.

Copiii nebotezaii ai creştinilor. După acestea Domnul mai despărţi din cei de-a stînga o altă ceată. Aceia erau orbi şi se purtau de hotărîrea lui Dumnezeu pentru că nu făcuseră nici bine, nici rău. Domnul, căutînd spre dînşii, nu S-a mîniat. însă pe părinţii lor S-a mîniat foarte mult, că nu s-au sîrguit ca să-i lumineze cu Sf. Botez. Drept aceea, Domnul porunci să le dea loc de odihnă spre miază-zi şi puţintică îndulcire de viaţă pe veci. Ei au zis către Domnul: ״O, Doamne, Stăpîne iubitorule de oameni! De vreme ce am fost lipsiţi în viaţa trecătoare de bunătăţile lumii, mvredni- ceşte-ne măcar aici a vedea strălucirea lumii Tale. Domnul însă nu le dădu nici un răspuns la cererea lor, ci merseră la locul cel orînduit.

Arienii. Domnul mai despărţi din partea de-a stînga altă ceată de păcătoşi, a căror vedere era ca a Satanei, chipul lor era în chip de şarpe şi din gurile lor ieşeau viermi. Domnul văzîndu-i, Se mînie mult asupra lor. îndată fu adus cel ce i-a înşelat pe ei şi Domnul zise către dînsul: ״Oare nu sînt Domnul Iisus Hristos, Cel de o Fiinţă cu Părintele Meu ? Dar tu cum ai mărturisit Dumne¬zeirea Mea a fi făptură? Vezi proclete cum această mulţime înşe¬lată de tine ai dat-o matcei focului de veci ? Acestea zicînd Domnul, i-a lepădat de la Faţa Sa. Atunci îndată veniră îngerii cei de foc, îi răpiră pe ei şi pe cel ce i-a învăţat rău şi-i aruncară în matca fo¬cului.

Macedonienii. Domnul mai despărţi o ceată din mulţimea mare a păcătoşilor ce stăteau de-a stînga Sa. Şi iată o altă mulţime din ale căror guri ieşea o mare împuţiciune. Ochii lor erau întunecaţi. Domnul căuta groaznic spre dînşii. Iată a fost adus înaintea Dom¬nului şi cel ce i-a înşelat pe ei. Domnul a zis către dînsul: “Eu voi 

tăcea ţie, însă Duhul Sfînt Cel hulit de tine nu va tăcea, ci va veni şi te va ruşina pe tine. .. îndată puterile cereşti începură a cînta chemînd pe Duhul Sfînt, zicînd: ״împărate Ceresc, Mîngîietorule, Duhul Adevărului, Care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti, Vistierul bunătăţilor şi dătătorule de viaţă, vino şi Te… arată ca să se lumineze (lămurească) cel ce te huleşte —spurcatul Mace¬donie. După această cîntare începu a lumina şi a străluci raze de ioc. îndată văzurăm un Scaun înfriccşat, cu vedere ca de smaragd şi pe dînsul Duhul Sfînt în chip de Porumbel alb, venind, odihni pe Unul Născut Fiul lui Dumnezeu. în acest timp toţi Sfinţii îngeri cîntară cîntări de laudă. Venind îngerii de foc îi răpiră pe ei şi-i aruncară în adînc. După aceea, Duhul Sfînt S-a suit în înălţime de unde Se pcgorîse.

Nes{01 ienii. După aceia Domnul făcind alt semn, veni altă mulţime înaintea Lui. El, căutînd cu mare mînie asupra lor, porunci să aducă pe cel ce i-a înşelat. .. Aducîndu-I-se fostul patriarh Nes- torie, îi zise: ״Proclete necurat, unde sînt două feţe, care pentru Mine ai bîrfit? Vezi cum ai dat în pierzare pe acest popor? Unde sînt doi fii, pe care fu neîndumnezeitule ai învăţat? Au nu sînt Eu Unul Sfînt, Unul Domn Iisus Hristos în două firi şi într-un Ipostas închinat de toată zidirea”. Nestorie cu partizanii lui cu- noscînd că s-au înşelat, stăteau ca nişte muţi înspăimîntaţi. După aceea am văzut pe Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, venind din Sfînta Cetate ^cu slavă şi cu multe cete de îngeri. Ea stătu aproape de Fiul ei. în acest timp toţi sfinţii îngeri o lăudară şi-i ziseră: ״Bucură-te ceea ce te-ai învrednicit a fi Maica lui Dumnezeu!” Acestea auzindu-le ereticii nestorieni, îşi ieşiră din minte de frică. Atunci venind îngerii de foc şi înhă- ţîndu-1 pe Nestorie şi pe toată mulţimea lui, le-au legat mîinile şi picioarele şi i-au aruncat acolo unde era: Arie, Macedonie, cu Sa¬tana în osîndă veşnică. După aceasta Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria însoţită de Sfinţii îngeri au intrat în Sfînta Cetate de unde veniseră.

Origen, Evergie[EVAGRIE PONTICUL(345-399), n.n.] şi Didim [cel orb, n.n.]. Domnul mai despărţi încă o altă ceată din partea cea de-a stînga. Şi iată a venit o mulţime mare, între care stăteau înainte trei bărbaţi înşelători. Şi erau legaţi cu legături de fier şi îmbrăcaţi cu întunerec peste tot trupul. De urî- ciunea lor Domnul îşi întoarse Faţa dinspre dînşii. Atunci îndată îi răpiră pe ei îngerii de foc şi-i aruncară în matca focului veşnic

Sergie, Onorie, Kir Pir. Domnul mai despărţi încă o mulţime foarte mare. Aceia venind au stat înaintea Domnului, fiind înf㬺uraţi în beznă întunecoasă. Domnul văzîndu-i, le zise cu mînie: „De unde aţi aflat voi că este în Mine o voie şi o lucrare ? Cum aţi 

răstălmăcit aşa de rău învăţătura Mea şi aţi înşelat cu învăţăturile voastre această mulţime ce stă înainte?” Apoi îndată porunci înge¬rilor nemilostivi, zicînd: „Luaţi-i pe ei de aicea”. îndată împreună cu cuvîntul acesta îi răpiră pe ei îngerii şi-i aruncară în focul cel veşnic.

Evreii cei de la Hristos pînă la sfîrşit. După aceasta iată altă ceată din cei de-a stînga, venind au stat înaintea Judecătorului. Feţele lor erau acoperite cu o mare grozăvie şi multă înpuţiciune ieşea dintr-înşii! Uitîndu-se ei unul la altul, singuri se mirau de grozăvia ce era pe feţele lor. Ei, tînguindu-se, strigau: „O! Amar vouă, că pe Care Ana şi Caiafa cu Ponţiu Pilat L-au răstignit pe Cruce, Acela şade acum să judece! O! Cumplită sminteală şi înşe¬lăciune cu care ne-am înşelat! Necrezînd noi Lui, acum iată am căzut în mîinile Lui şi nu este cine a ne milui pe noi! Unde este acum Dumnezeul legii pe care Moisi ni L-a arătat nouă şi ne-a îndemnat a-I sluji Lui, grăind: „Auzi, Israile, Domnul Dumnezeul tău este Unul. Fără de Dînsul altul nu este.. .“ şi iată acum este altul? Unde sînt acum părinţii noştri: Avraam, Isaac, Iacob şi Moisi? Au doară şi ei s-au înşelat? Oare cine dintre ei a cunoscut adevărul ? Au doară basme au fost toate ale lui Dumnezeu spuse atunci? Aşadar, să rugăm pe Judecătorul ca să judecăm cu Moisi, care ne-a dat legea. Dacă aceluia noi am crezut întocmai ca lui Dumnezeu. Rînduielile legii care ne-a dat nouă, fără de călcare le-am păzit. Una din două să fie: ori el împreună cu noi după drep¬tate să fie aruncat în muncă, sau să fim ca unii din părinţii noştri şi ca aceia să dobîndim şi noi mmtuirea. După adevăr aşa este, că de cînd L-am răstignit pe El, neamul nostru n-a mai văzut bi nele. Mii de răutăţi ne-au întîmpinat pe noi pe pămînt şi acum aici, precum vedem, mai mult, mai amară greutate ne-a aflat pe noi decît cele dintîi! Ce vom face? Unde să ne ascundem de la Faţa Celui răstignit ? Veniţi dar să strigăm către Dumnezeul legii şi oriunde va fi, El va veni şi ne va izbăvi pe noi”. Apoi iarăşi ziseră: „într-adevăr, noi sîntem fără de răspuns! De este cu adevărat Acesta Dumnezeul legii nu ne va milui pe noi, că nici un bine nu I-am făcut, ci mai vîrtos multe răutăţi, încă şi ucenicilor Lui! O! De-am fi vrut să credem, să înţelegem mărturisirea Lui şi să ne botezăm precum au făcut şi alţi mulţi dintre noi: Pavel, Gamaliil şi alţii… ne-ar fi primit şi pe noi în împărăţia Sa. Acestea şi alte multe grăiau unul către altul. Atunci se făcu un glas de trîm¬biţă, care grăi către dînşii aşa. „Dar nu sînt Eu Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu —Părintele Meu —Care am plecat cerurile, M-am pogorît pe pămînt, M-am întrupat din Duhul Sfînt şi M-am născut din Maria Fecioara? Nu sînt Eu Acela Care în soboarele voastre v-am învăţat pe voi adevărul cu îndrăzneală, v-am spus că Eu şi Părintele Meu Una sîntem şi de nu credeţi Mie, măcar lucru¬rilor Mele credeţi ? Şi lucrurile Mele sînt acestea: pe morţi i-am înviat, pe orbi i-am luminat, pe şchiopi i-am ridicat, pe stricaţi am curăţit, toate bolile şi toate rănile le-am tămăduit între voi. Dar voi nu numai că n-aţi vrut să Mă ascultaţi pe Mine ca să vă mîntuiţi, ci pentru binele pe care l-am făcut vouă, pe Cruce M-aţi răstignit, cu suliţa în coastă M-aţi împuns. .. Iată mîinile, picioarele şi coasta _ Mea încă au răni şi vătămături, care mărturisesc sălbăticia voastră cea cu chipul de fiară, care Mi-aţi făcut ?! Acestea făcîndu-Mi-le, nu v-am răsplătit; ci v-am trimis printre voi pe ucenicii Mei. Eu v-am chemat la pocăinţă, dar voi n-aţi vrut să vă întoarceţi către Mine, ci mai vîrtos aţi vrut a muri în păcatele voastre”. Acum şi nevrînd credeţi că Eu însumi sînt şi nu Mă voi schimba”.

Unele ca acestea auzind ei, începură a plînge, a se văita şi a-şi smulge perii capului, zicînd: O, Moisi, Moisi! Ce ne făcuşi nouă? Unde eşti acum? Vino, de ai îndrăzneală şi ne izbăveşte pe noi! După aceasta, Domnul zice: „Pentru ca să fiţi mustraţi mai mult şi ruşinaţi, iată va veni la voi Moisi. Acela vă va vădi pe voi”. îndată veni şi Moisi înaintea lor. Ei văzîndu-1, îndată înce¬pură a grăi către dînsul: O, doamne Moisi! Dar nu ne-ai dat tu nouă Legea în care este scris: „Auzi, Israile, Domnul Dumnezeul tău Unul este şi alt Dumnezeu afară de El nu este!” Iată acum este alt Dumnezeu şi Judecător al tuturor, Care va să plătească fiecă¬ruia după lucrurile lui. Noi am păzit legea ce ne-ai dat nouă neschim¬bată şi nestricată. Astfel, pe Acest Judecător de acum, nu numai că nu L-am primit, dar încă I-am fost foarte împotrivitori, încît şi pe Cruce L-am răstignit. Acum grăieşte la arătare, cine este Acesta ? Cum de nu ne-ai arătat nouă în lege pentru Dînsul ? Spu- ne-ne nouă acum de Acesta şi ne izbăveşte pe noi din mîinile Lui! Iată precum vedem, toţi vom fi daţi în munci şi nu are cine să ne scoată pe noi! Moisi răspunzînd, zise către dînşii: „O neam fără de minte şi leneş cu inima, voi nu sînteţi fiii lui Avraam, ci ai dia¬volului. Au n-am scris eu în lege pentru El? Reamintiţi-vă bine că am grăit: „Prooroc vă va ridica vouă Domnul Dumnezeu dintre fraţii voştri ca pe mine. Pe Acela să-L ascultaţi în toate cîte vă va grăi vouă. Tot sufletul care nu va asculta pe Proorocul Acela, se va pierde din poporul acesta” (2 Lege 18, 15, 18—19׳, F. Ap. 7, 37). Oare voiţi a vă da altă mărturie mai grăitoare? Iată, în alt loc zice: „Nu va lipsi sceptru-Domn — din Iuda, nici toiag de cîr- muitor din coapsele sale, pînă ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele… îl văd, dar acum încă nu-i, îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacob, un Toiag se ridică din Israil şi va lovi pe boierii Moabului şi pe toţi fiii lui Sit îi va zdrobi. Lua-va de moştenire pe Edom şi va stăpîni Seirul vrăjmaşilor săi şi Israil îi va arăta puterea. Din Iacob se va scula Cel ce va stăpîni cu putere şi va pierde pe cei ce vor rămîne în cetate“ (Fac. 49» 70—72; Num. 24, 77—79). Acela este aşteptarea neamurilor! Asemenea şi alte proorocii s-au zis pentru Dînsul şi care se citesc de voi în toate sîmbetele! Pentru cine ? Au pentru altul era împli¬nirea acestor Scripturi? Iată că după adevăr v-aţi osîndit”. Ei răspunseră: „Dar cum putem noi să credem într-însul făcîndu-Se pe Sine Fiu al lui Dumnezeu ? Nouă nu ne-ai arătat în acest chip pentru Dînsul; ci numai de Prooroc!“ Moisi zise: „L-am numit pe El Prooroc ca şi pe Mine pentru întruparea Lui; iar El este Dum¬nezeu desăvîrşit şi om desăvîrşit. însă pisma, răutatea şi trufia voastră nu v-a lăsat că cunoaşteţi adevărul şi să credeţi în El. Deci, acum vă aşteaptă pe voi matca focului“.

Acestea zicînd Moisi, se depărtă de la dînşii. Ei chemară pe Dumnezeul legii, zicînd: „Dumnezeul părinţilor noştri, al lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacob, şi izbăveşte-ne pe noi în acest cumplit ceas, că în afară de Tine nu ştim pe alt Dumnezeu!“ Acestea grăind ei iată că se făcură fulgere mari şi se întinseră peste tot pămîntul. După aceasta un fulger mai înfricoşat, care fulgeră, acoperi şi umbri pe Judecătorul. Atunci toate puterile cereşti îl lăudară pe El împreună cu Părintele şi cu Duhul Sfînt. După aceasta iată se arătă alt Scaun asemenea cu al Judecătorului. Pe acest Scaun stătea Cel vechi de zile Dumnezeu Părintele. împreună cu El şezu şi Fiul Său Unul Născut. Văzînd acestea evreii, se spăimîntară foarte mult. Dumne¬zeul legii zise: „Acesta este Unul Născut Fiul Meu, Cel iubit în Care am binevoit! Acesta este Fiul şi Cuvîntul Meu. Oare pentru ce şi acum Mă despărţiţi voi de Fiul Meu, Care este cu Mine ne¬despărţit. Abia acum cunoaşteţi cu adevărat că v-aţi înşelat că Eu şi iubitul Meu Fiu sîntem una. Că cel ce urăşte pe Acesta mai înainte M-a urît pe Mine? Şi cel ce nu crede Acestuia, nici Mie nu crede? Au nu v-am grăit vouă mai înainte prin Proorocii Mei, zi¬cînd: „O stea va străluci din Iacob şi aceasta este aşteptarea lim¬bilor. .. Un prooroc vă va ridica Domnul Dumnezeu. Iată Fecioara va lua în pîntece şi va naşte Fiu şi se va chema Numele Lui Emanuil ? Deci, după aceste mărturii care s-au zis, de ce nu L-aţi primit? Pentru aceasta nu aveţi voi (este vouă) parte la împărăţia Mea! împreună cu cuvîntul acesta, iată năvăliră grabnic asupra lor îngerii cei de foc şi-i aruncară pe ei în focul cel veşnic. După aceasta, Dumnezeu Părintele se înălţă în înălţimile cerurilor de unde Se

>          t

şi pogorîse.

Muncitorii Diocleţian şi Maximilian. Unul Născut Fiul lui Dum¬nezeu Tatăl, mai despărţi o altă mulţime de păcătoşi din cei de-a stînga. Atunci veni un sobor viclean şi foarte spurcat, mai mult decît celelalte de pînă acum. Ochii lor erau întunecaţi şi înnegu¬raţi. Pe feţele lor aveau scris numele Satanei, iar în mîinile lor drepte ţineau nişte hîrtii, pe care era scris: ״Lepădarea de Hris- tos!” Domnul căutmd spre dînşii, Se scîrbi foarte mult. Cu glas puternic ca de trîmbiţă, zise către ei; O, Blestemaţilor şi cu totul spurcaţilor, pentru ce v-aţi lepădat de Mine şi de Sf. Botez şi v-aţi apropiat de Antihrist? Pentru ce v-aţi dat cu totul pier¬zaniei? Ce bine aţi nădăjduit a lua de la el? Matca focului şi munca de veci împreună cu dînsul ? Drept aceea nu vă voi milui pe voi, ci împreună cu acela pe care l-aţi iubit, vă voi trimite să mîncaţi roada ostenelilor voastre zadarnice”. Atunci îndată îngerii nemi¬lostivi năvăliră asupra lor, luîndu-i de grumaji şi cu toiege de foc bătîndu-i tare, îi aruncară în beznă şi în tartar, ca acolo să se mun¬cească împreună cu Satana. Ei începură a striga şi a se văita foarte tare, încît glasurile lor se înălţau pînă la cer. Deodată veni în ure¬chile mele un glas ce striga mai tare decît ceilalţi. Acel glas era al lui Diocleţian muncitorul. El striga aşa: ״O! Va-a-a-i! Va-a-a-i! Vai! Cumplit! O, cumplită tortură!” Alteori striga: ״O, răstigni- tule Hristoase Dumnezeule! Mulţi se înşelară şi se lepădară de Sfînt Numele Tău, precum şi eu. în lumea deşartă cmd auzeam pomenindu-se Sfînt Numele Tău, mai rău mă sălbăticeam! Acum, Stăpîne, Tu eşti Unul Sfînt, Cel Prea înalt, Domnul lisu ; Hristos! Acum Te mărturisesc eu, vrăjmaşul, pe Tine Domn şi Dumnezeu! Oh! Amar aceluia ce nu Te-a mărturisit şi nu Te־a iubit şi înfrico¬şata Ta pogorîre n-a înţeles-o! Amar acelora care aif socotit aces¬tea ca pe o nimica! Amar mie, ticălosului, că arderea focului nestins îmi mănîncă mădularele mele! O, făcătorule de bine, miluieşte-mă! Moarte, unde eşti acum ca venind, să mă izbăveşti de atîta ustu¬rime! Cine a ştiut că vor fi unele ca acestea! O, vai mie!” Astfel se tînguia Diocleţian şi nu era cine să-l miluiască pe el.

Sfinţii încep a lua daruri vrednice din mîinile Domnului. După ce se isprăvi judecata, Domnul Se sculă de pe Scaunul Său prea slăvit şi intră în Sfînta Cetate. Atunci auzirăm cîntările Sfinţilor îngeri, care lăudară pe Judecătorul. în cîntarea îngerilor se închi¬seră porţile Sfintei Cetăţi. După aceasta văzurăm că iarăşi şezu Domnul pe Scaunul slavei Sale. El porunci să aducă înaintea Sa cereştile daruri. Fiind aduse înaintea Lui, începu a da Sfinţilor din acele daruri. Venind, fiecare din Sfinţi, primea daruri din mîna Domnului după vrednicia sa.

Intîi veni Maica Domnului. Mai întîi de toţi merse Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria către Fiul Său şi Dumnezeu. Domnul îndată luînd de pe prea curat creştetul Său cununa cea înfricoşată, o puse pe capul ei, zicînd: ״O, Maica Mea, primeşte această cunună pe care Mi-a dăruit-o Părintele Meu!

Biruinţa iadului, puterea care am lucrat cu Trupul, care l-am luat din feciorescul tău trup”. Apoi el îi mai dădu şi cea dinţii înfrico¬şată porfiră, ״adică îmbrăcămintea împărătească şi multe alte daruri îi dădu ei, cinstind-o ca pe o Maică. El o duse pe dînsa in locul cel mai înalt şi mai de cinste al Noului Ierusalim Ceresc. Acolo o puse pe Dumnezeiescul Scaun împărătesc. Sfinţii îngeri o lău¬dară cu cîntări, numindu-o pe ea Doamnă, împărăteasă şi Stăpînă tuturor puterilor cereşti.

Ucenicii şi Apostolii ״După aceasta, Domnul a chemat pe Sfinţii Săi ucenici şi Apostoli: Acestora le dădu veşminte împără¬teşti foarte înfrumuseţate şi-i aşezară să stea pe douăsprezece scaune înfricoşate. Apoi luă douăsprezece cununi şi le puse pe capetele lor. încununîndu-i ca pe nişte împăraţi. Apoi, fericindu-i, Domnul a început a-i numi pe ei judecători celor douăsprezece seminţii ale lui Israil. în timpul acesta mulţimea Sfinţilor îngeri îi lăudă cu armonioasele lor cîntări cereşti.

j

Cei şaptezeci de Apostoli. După aceia, Domnul chemă pe cei şaptezeci de Apostoli. El le împărţi şi lor daruri, încununîndu-i pe ei cu daruri Dumnezeieşti înaintea tuturor Sfinţilor Săi. Sfinţii îngeri îi lăudară şi pe aceştia cu cîntări îngereşti.

Ceilalţi Sfinţi. După Sfinţii Apostoli, Domnul a chemat la Sine pe Sfinţii Prooroci, Ierarhi, Preoţi, Mucenici şi Muceniţe, Cuvioşi şi Cuvioase, Drepţi şi Drepte. . . apoi pe toţi care prin Spove¬danie adevărată, canonisirea respectivă şi facerea roadelor vrednice de pocăinţă, s-au curăţit de păcate, au ascultat Cuvîntul lui Dum¬nezeu, împlinindu-1 şi s-au îmbogăţit cu fapte bune. Tuturor, rînd pe rînd, Domnul le-a dat daruri după meritele lor.

Biserica cea cerească, Noul Sion. După aceasta mai văzurăm înaintea Dumnezeieştii Biserici o curte prea slăvită, a cărei con¬strucţie cerească era foarte încuviinţată si luminată. Prin ea umblau

>          f          >

nişte tineri frumoşi ca nişte diaconi, preînchipuind că făceau oare¬care pregătire Bisericii. Lungimea ei se părea a fi ca de trei mii de stadii. Biserica aceea era zidită cruciş, avînd patru vîrfuri. De multa strălucire ce avea, abia puteam căuta asupra ei. Pe dinaintea ei avea pridvoare foarte frumoase şi trei Altare. Zidirea era chiar de mîna Domnului făcută. în ea nu era asemănare de var sau de piatră, ci era tot o materie strălucită. în acel chip era zidirea ei. Astfel cei ce stăteau afară, vedeau ca prin sticlă pe cei ce erau înlăntrul Altarului. Catapeteasma, Masa şi celelalte, ce limbă de om poate să le spună?! Toate erau întocmite de Sf. Duh. în loc de stîlpi norii ţineau Biserica, iar cei mai dinainte zişi tineri în chip de diaconi, pregătind toate, strigară cu glas tare: ״Binecuvîntează, Stăpîne”. în timpul acesta, Domnul şedea pe Scaunul Slavei Sale cel înfricoşat, împreună cu cei doisprezece Apostoli, care stăteau şi ei, deasemenea, pe 12 scaune frumoase, avînd mese de-a dreapta şi de-a stînga. După acestea, Domnul zise către Diaconi: ״Chemaţi încoace pe toţi aleşii Mei“. îngerul îndată trîmbiţă şi zise: ״Veniţi, Binecuvîntaţi Părintelui nostru în Biserica Slavei celei Sfinte, ca să săvîrşim Jertfa cea nouă în veselie !’׳ Atunci degrabă ieşiră toţi Sfinţii îngeri cu frică şi cu mare spaimă stătu înainte. Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, ieşind din prea luminata cămară a slavei sale, a stat de-a dreapta Fiului său şi Dumnezeu, îmbrăcată în veşminte dumnezeieşti, purtînd pe capul său cununa cea de la Fiul ei cu totul împodobită. Apoi veniră cei şaptezeci de Apostoli luminoşi cu totul. După cei şaptezeci de Apos-toli, veniră la Biserică: Proorocii, Ierarhii, Preoţii, Mucenicii şi Muceniţele, Cuvioşii şi Cuvioasele, Drepţii şi Dreptele şi toţi cură¬ţiţii de păcate şi îmbogăţiţi în fapte bune, luminaţi şi proslăviţi. Fiecare merseră către Biserică la Domnul. Căutînd ei unul către altul, se minunau foarte mult de frumuseţea Lui.

După aceasta merseră fiecare la locul său. De lumina aceea a Bisericii cereşti, se aprinseră inimile lor şi de multă bucurie, nu puteau să se oprească, săltînd oarecum că erau acolo în negrăită veselie. Atunci Domnul Se Sculă de pe prea slăvit Scaunul Său, vrînd a săvîrşi slujba Dumnezeieştii Liturghii, iar Heruvimii şi Serafimii cu cutremur zburînd împrejur, îi slujeau Lui. Ei cîntară: ״Sfînt! Sfînt! Sfînt”! cu mare dulceaţă împreună şi cu celelalte cete de Sfinţi îngeri, Domnul începu a săvîrşi slujba Dumnezeieştii Liturghii cu cei doisprezece Apostoli şi cu toţi Sfinţii îngeri şi cetele Sfinţilor răspundeau. Privind eu la această mare şi înfrico¬şată Taină, m-am uimit cu totul. Venind ceasul înfricoşatei împăr¬tăşiri, Domnul cu mina Sa cea Sfîntă îi împărtăşi cu Dumnezeiescul Trup şi Sînge. Apoi îi adăpă pe toţi cu Mirul cel înţelegător al Dum- nezeirii Sale. Domnul dădu aleşilor Săi din învăţătura cea ascunsă. Atunci mulţi se umplură de înţelepciunea cea ascunsă, se îndumne- zciră, se proslăviră, se făcură părtaşi şi fraţi Unuia Născut Fiului, cu bună voirea Părintelui Ceresc şi cu ajutorul Sfîntului Duh. Jertfa aceea nouă nu are sfîrşit.

Mesele Sfinte. De acolo ieşind toţi Sfinţii împreună cu Domnul, intrară în palatele cele înfricoşate, care erau spre răsăritul cetăţii Sionului. Heruvimii şi Serafimii stăteau înlăuntru lîngă porţile■ Sfintei Cetăţi. Acolo erau palate frumoase şi cămări împodobite cu podoabe duhovniceşti. în acele înfricoşate palate era o masă foarte încuviinţată, avînd pe dînsa bunătăţile cele duhovniceşti,, cărora nu era număr. Acolo era şi o masă alăturea, luminată şi plină de negrăite bunătăţi dumnezeieşti. Acestea erau pregătite 

Fericirea Sfinţilor în cer

 

Sus în înălţimile cerurilor odihneşte pe nori Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, Treimea cea de o Fiinţă şi nedespărţită. De jur împrejur stau miriade de miriade de îngeri: Serafimi, Heruvimi, Tronuri, Domnii, Puteri, Stă- pînii, începătorii, Arhangheli, îngeri. înaintea Tronului Dumnezeirii o mare de sticlă şi 24 de bătrîni stau în strălu¬cită slavă: ceata feciorelnicilor curaţi la suflet, ceata prun¬cilor luminaţi, sfinţiţi prin Sf. Botez, Mir-Ungere şi Dum¬nezeiasca împărtăşire, gloata cea mare şi mulţimea celor ce prin adevărată pocăinţă, spo¬vedanie şi facerea roadelor vrednice de pocăinţă s-au ales de partea Dumnezeirii în viaţa lor. în mările de capete ale Sfinţilor, străluceşte cu mare tărie preamărirea Dumnezei¬rii, Care se proslăveşte în aleşii Săi!

celor doisprezece Apostoli. Altă masă era gătită Proorocilor, aproape de aceasta a Arhiereilor. La fiecare ceată de Sfinţi după numărul lor, mesele erau pline de binele cel veşnic. Meselor acelora slujeau oarecare tineri cu părul de aur, foarte frumoşi. Domnul ieşi din Dumnezeieştile şi prea slăvitele palate şi veni ca să şadă la acel prînz duhovnicesc cu prietenii Săi. După Dînsul mergeau celelalte cete sfinte care s-au ales de partea Lui în viaţa lor, din toate semin¬ţiile şi limbile pămîntului. ]Domnul chemînd pe toţi Sfinţii la acea nespusă veselie a Sa, El şezu cu dînşii la masă. Toţi Sfinţii se vese¬liră împreună cu El. îngerii stăteau cu cutremur înaintea Dom¬nului, pe cînd Heruvimii şi Serafimii cîntau o cîntare heruvimică- serafimică minunat de plăcută, încît nu se poate descri, nici povesti. După dînşii răspundeau toate puterile cereşti. Pe cînd Sfinţii mîn- cau şi beau din acele fructe nestricăcioase, se îmbătau cu oarecare beţie duhovnicească, umplîndu-se de înţelepciune şi de Darul dum¬nezeiesc. în acel timp se vedeau oarecum săltînd cu trupurile lor şi oarecum sfinţindu-se de vederea Domnului. Sfinţii mîncînd şi săturînau-se din destul de acele nemuritoare bucate, nu se vedeau 

că se sfîrşesc cum sînt bucatele cele putrezitoare; ci tot aşa întregi rămîneau.

După ce se sculară de la acel înfricoşat prînz, Domnul luă pe toţi Sfinţii şi intrară cu dînşi în Raiul care este aproape spre răsărit. Acesta este Edenul, grădina cea slăvită, făcută de Dumnezeu din care Adam şi Eva, călcînd porunca, au fost izgoniţi. îngerii, cîn- tăreţii nu încetau cîntînd cîntări de veselie. După aceasta Domnul se întoarse cu Sfinţii Săi în Sfînta Cetate de unde ieşiră, dar în acest timp, Sfinţii începură a ruga pe Domnul, zicînd: ״Dă-ne nouă, Stăpîne, şi acest dar, ca, precum în lumea deşartă am ridicat Biserici spre slava Sfîntului Tău Nume, în care adunîndu-ne cîntam şi slăveam puterea Ta, aşa să fie nouă în această veşnică şi fericită viaţă“. Domnul le împlini cererea lor. Întinzîndu-Şi Dreapta Sa, însemnă cruciş spre răsărit, spre apus, spre miază-zi şi spre miază-noapte, tot pămîntul şi tot văzduhul care este de la margini pînă la margini. Totul se aprinse cu ardere de foc, care ţinu îndelung. După aceasta îndată se potoli, iar faţa acelui pămînt se făcu curată şi foarte înfrumuseţază. Dar iată pe tot pămîntul acela se arătară: palate, cîmpii, bisericuţe şi alte zidiri înfricoşate, fiind unite una de alta. încă şi copaci şi pomi roditori. Acestea făcîndu-se aşa cu puterea cea A-tot-lucrătoare. Sfinţii se bucurară foarte mult şi începură a slăvi pe Domnul. După aceasta îndată trîmbiţară din trîmbiţa cea mare şi împărătească a lui Hristos Dumnezeu. Toată făptura se bucură de glasul ei. Deodată văzurăm că se deschiseră porţile cele cereşti şi ieşind Domnul din cămara Sfintei Sale Slave,

Se înălţă în sus spre cer împreună cu toţi Sfinţii îngeri şi oarecare dintre Sfinţi se vedeau că merg la altă înălţime. înaintea Sfinţilor mergea Prea Sfînta Născătoare de Dumnezeu, înfrumuseţată, ca un fulger, împreună cu Fiul ei. Ajungînd la porţile cele cereşti, intrară înlăuntru. Nu ştiu bine unde merseră şi unde odihniră, îngerul care mă purta prin acele strălucite locuri îmi spuse că intrară în împărăţia Cerului. Unii din Sfinţi rămaseră jos, pentru care £׳» lucru mă minunam foarte mult. Deci, întrebai pe cel ce era cu mine, ■ zicîndu-i: ״Pentru ce nu intrară cu Domnul toţi Sfinţii ?” El îmi răspunse: „Numai cei ce au intrat împreună cu Domnul au fost ^ vrednici, ceilalţi cîţi au rămas jos, aceia sînt cîţi în chip mirenesc, ! în lege şi în căsătorie au slujit lui Dumnezeu”. Acestea vorbind noi, văzurăm că iar se pogoară Domnul cu toate puterile cereşti şi cu toţi Sfinii care se suiră la cer. El odihni cu dînşii în locaşurile cele ׳’ mai sus zise. Privind eu acestea, iată Domnul stătu în părţile Sfintei Cetăţi. Se părea că priveşte spre noi cu ochi lini şi blînzi şi ne cheamă către Sine. Noi în grabă ne coborîrăm din acel deal înalt din care priveam toate acestea şi căzînd îr .־’Utea preacuratelor Sale picioare, ^ ne închinarăm pînă la pămînl \ mar, frică. Domnul zise către

mine cu glas blînd şi lung: ״Iată, Grigore, pentru rugăciunile sluji¬torului Meu, Vasile, fiind rugat, ţi-am arătat toate acestea care îţi vor fi spre folos şi spre mîntuire şi ţie şi multora. Dar, mai ales ţie, că ai zis pentru evrei că fac bine că ţin legea lui Moisi. încă vei auzi de la Mine aceasta că tot cel ce nu va urma Sfintei Mele Evan-ghelii, nu va fi viu în veci, ci urît şi lepădat de Părintele Meu şi fiu matcei focului se va afla. Toţi cei ce nu intră prin uşa Sfintei Mele Evanghelii sînt furi şi tîlhari. Tu înţelege toate cele arătate ţie şi îngrijeşte-te pentru ele, că mare folos vei lua şi pe mulţi îi vei întări spre mîntuirea lor. Pentru aceasta am vrut a-ţi arăta acestea toate, ca să faci neguţătorie duhovnicească cu dînsele, ca de multe ori să înmulţeşti talantul care îti este încredinţat. Deci,

f t        t          >          ‘

nu le ascunde, ci vesteşte acestea tuturor Sfintelor Mele Biserici, că mulţi auzindu-le cu toată inima le vor primi,se vor înfricoşa, se vor teme de bunătatea Mea, care este pentru neamul creştinesc, cu tot sufletul vor urî lumea cu dulceţile şi deşertăciunile ei, care sînt într-însa, vor asculta şi păzi învăţăturile Mele \i vor dori mai mult binele de veci”. Eu cu multă smerenie şi cu mare luare aminte ascultînd, am grăit către Domnul: „Dar cum va fi mie aceasta, Doamne, că sînt păcătos şi neputincios? Oare cum voi putea eu pune acestea în necurata mea minte şi cu buzele mele cele spurcate a spune nişte taine negrăite şi nepricepute ca acestea? Măcar de aş avea gură de Heruvim şi minte de Serafim şi tot e greu a arăta acestea oamenilor…”

Domnul zise către mine: „Ştiu şi Eu aceasta că ţie ţi se pare a fi cu neputinţă. Pentru aceia se va sălăşlui în tine Darul Meu şi-ţi va da putere de pricepere, ca să le mărturiseşti acestea la toate Bisericile Mele, spre mai mare folos tuturor limbilor. Fericit va fi acela care va primi acestea cu inimă înfrîntă, cu minte dreaptă şi se va sili a împlini poruncile Mele. Acela va scăpa de muncile de veci. Vai şi amar însă acelora care nu le vor primi; ci vor vicleni pentru dînsele. Ştiu că mulţi din cei necredincioşi la vor socoti ca pe nişte basme şi ca nişte poveşti deşarte şi vor zice: „Cine este acest făcător de basme şi de cuvinte semuitor, care a luat descope¬rire asupra unor cuvinte ca acestea ascunse, pentru care nimenea din Prooroci care sînt din veac, aşa ceva nu le-a spus niciodată? Au doară acesta este mai mare decît Petru şi Pavel, Verhovnicii Apostolilor? Au doară acesta este mai mare decît Moisi văzătorul ie Dumnezeu, decît Ilie şi Daniil şi decît toţi slăviţii Prooroci, ;are au strălucit în legea veche şi cea nouă, şi decît purtătorii de Dumnezeu Părinţi şi Dascăli a toată lumea? Deci, de vreme ce • nimenea dintre aceştia nu ne-au învăţat, nici nu ne-au spus nouă anele ca acestea, apoi cine este acesta care a ştiut tîlcul celor ascunse mai mult decît aceia ? Cine-i acesta care să ne înveţe unele ca aces¬tea pe noi ? Cine־i acesta care ne tot spune acestea, care pînă acum n-au intrat în auz de urechi de om?” Tu însă pentru acestea să nu te leneveşti a le mărturisi, ci spune-le pe toate. Dă-le Bisericilor Mele şi tuturor acelora care le vor primi cu credinţă. Iată Eu —׳zice Domnul —nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu în veci. Ridicaţi-vă privirile în sus, luaţi aminte de toate acestea, nu vă temeţi căutînd spre păcatele voastre, că Eu sînt blînd şi bun. Izbăviţi-vă, pocăiţi-vă, plîngeţi-vă păcatele, daţi lipsi¬ţilor din averile voastre, lăsaţi-vă de acum înainte de vicleniile voastre şi îndeletniciţi-vă la rugăciune în Bisericile şi casele voastre. Iertaţi celor ce v-au greşit vouă şi Eu Dumnezeul vostru cu bucurie vă voi primi pe voi, şi nu numai că voi ierta păcatele şi fărădelegile voastre; ci şi în veşmîntul neputreziciunei şi al dreptăţii la înviere vă voi îmbrăca pe voi şi vă־ voi duce în împărăţia Cerurilor, sătu- rîndu-vă de tot binele cel veşnic. Sculaţi-vă, lepădaţi poftele voastre cele necurate, ca să nu vă afle pe voi moartea fără pocăinţă, căci credinţa voastră în Mine fără îndreptare şi fapte bune, nimic nu vă va folosi pe voi la Judecata Mea. Adevăr, adevăr grăiesc vouă: Cerul şi pămîntul vor trece; iar cuvintele Mele nu vor trece”.

După ce Domnul grăi acestea, îndată Sfinţii îngeri începură să intre în Sfînta Cetate cu ostile îngereşti care erau în jurul Său. Poarta Cetăţii o văzurăm deschisă ; iar eu îndată mi-am adus aminte de Cuvîntul Proorocului Isaia, care zice: „Porţile tale Ierusalime vor fi deschise ziua şi noaptea şi nu se vor închide!” (Is. 69, 11). Plin de mari bucurii, m-am rugat foarte mult Sfîntului înger, pur¬tătorul meu, ca să intru şi eu în Sfînta Cetate. El însă nu mă lăsa, a intra în această Cetate Sfintă!

Acestea descoperindu-mi-se mie nevrednicului cu Darul şi milostivirea Domnului nostru Iisus Hristos, pentru rugăciunile Cuviosului meu Părinte, îndată m-am deşteptat din acel somn adînc. Făcîndu-se dimineaţă am mers la Prea Cuviosul Părintele Vasile ca să-i vestesc toate cele ce am văzut. Cuviosul văzîndu-mă, zîmbind puţin, îmi porunci să şed. Stînd eu cu capul plecat în pă- mînt, începui cu lacrimi a-i spune despre toate cele ce am văzut în vedenie. Cinstitul meu bătrîn începu a-mi zice: „Fericit eşti fătul meu Grigore, că te-ai învrednicit unei vederi ca aceasta. însă să ştii că de cînd ai început a vedea acestea, eu n-am mai contenit rugîndu-mă lui Dumnezeu, ca El să împlinească o cerere ca aceasta a ta. Iată că ai văzut lucruri minunate şi preaslăvite! Nevoieşte-te dar a săvîrşi, toate cele grăite ţie de la Domnul, pentru că eşti aproape lîngă uşi. După ducerea mea din lumea aceasta, ai să scrii şi a mea smerită viaţă, spre folosul multor credincioşi. Deci, nu te lenevi a arăta această descoperire Dumnezeiască, care ţi-a dat-o Domnul şi cu îngrijire să treci zilele tale, ca să nu cazi în munca

mai grea. Păzeşte-te cu tot dinadinsul de orice rău. Ia seama cum

umbli. în toate zilele ispiteşte-te pe tine ca un bun străjer. Frica

lui Dumnezeu s-o ai în tine neîncetat. Păzeşte poruncile Domnului.

Mai presus de toate acestea, păzeşte-te a nu osîndi pe nimenea şi a

nu-ti aduce aminte de răul celui ce te-a osîndit cîndva si te-a > *

scîrbit. Aşa făcînd, vei fi înlăuntru împărăţiei cerului. Doreşte acelea pe care ţi le-a arătat Domnul, ca să scapi de muncile care aşteaptă pe cei păcătoşi. Cugetă mereu la acelea pe care abia le-ai văzut, şi de vei ieşi din trup te voi primi acolo (de voi avea îndrăz¬neală la mila lui Dumnezeu) şi vei fi cu mine acolo veselindu-te în veci. Du-te cu pace în chilia ta că de acum nu mă vei mai vedea pe mine de faţă în această viaţă. împreună cu cuvîntul acesta cuprinzîndu-mă, mă sărută cu multă dragoste. Eu auzind acestea am plîns foarte mult şi zisei: ״O, bunul meu Părinte! Oare cum voi răbda eu despărţirea ta! Oare pe cine voi avea în locul tău aju¬tor neputinţei mele ? Amar mie ticălosului… “ El îmblînzind plîn- sul meu şi mîngîndu-mă, îmi zise: ״Nu plînge aşa fără mîngîiere, o fiul meu! Pentru mîngîerea mea mai vîrtos bucură-te şi te vese¬leşte, că Domnul m-a chemat din această lume vremelnică la viaţa | cea veşnică. Tu ai pe Domnul povăţuitor şi ajutător, dar nici eu după acestea pînă la-sfîrşit nu te voi lăsa pe tine, ci în somn şi ori unde mă vei chema, mă voi arăta ţie. Tu iubeşte calea cea strimtă, nu te lăsa amăgit de dulceţile şi deşertăciunile trupeşti şi lumeşti. Dragostea Sfîntă să n-o stingi. Ia aminte că precum apa stinge para focului, aşa se stinge dragostea cea duhovnicească de grijile lumeşti, se înneacă şi se sugrumă”.

După ce isprăvi cuvîntul, eu luînd blagoslovenie am mers la chilia mea. Fiindcă era Postul cel Mare al Sfintelor Paşti, intrînd în chilie şi îndeletnicindu-mă cu cele duhovniceşti, n-am ieşit tot postul afară. Venind Sfintele Paşti, m-am dus să cercetez mai vîrtos pentru blagoslovenie pe Părintele meu, Prea Cuviosul Vasile, nădăjduind că-1 voi afla viu. Afla-i însă cu durere că în luna martie în ziua 25, după ce săv-îrşise Praznicul Bunei Vestiri şi-a dat Sufle¬tul său în mîinile lui Dumnezeu. Cercetînd eu ca să aflu de Moaş¬tele Sfîntului unde l-a îngropat, îmi spuse Ioan, ucenicul Sfîntului cel după mine, că l-au îngropat în Biserica Sfinţilor Mucenici Fior şi Lavru din Constantinopol pentru că la sfîrşitul vieţii sale Sfîntul lăsase ca acolo să-i ducă Moaştele sale. Mergînd eu acolo şi aflînd mormîntul Sfîntului am plîns mult deasupra lui. Zăbovind acolo o zi m-am întors cu pace la chilia mea, rugîndu-mă mult Milosti¬vului Dumnezeu, ca să mă învrednicească a fi şi eu în locaşul unde Prea cuviosul Părinte Vasile se veseleşte în Iisus Hristos Domnul nostru Căruia I se cuvine slavă şi stăpînire, împreună cu Cel fără de început al lui Părinte şi cu Prea Sfîntul Duh în vecii vecilor. Amin.

B.  După cartea Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț: Din Ierihon către Sion

VEDENIA UNUI CREŞTIN – CU NUMELE DUMITRU – LA ANUL 1580

partea a II-a – cuprins

În apropiere se Sf. Munte Athos din Grecia era în vremea veche un sat cu numele Isvoros, care astăzi se cheamă Stratonica. În acest sat, pe la anul 1580, se afla un creştin cu numele Dumitru.Era un om simplu şi smerit, care se păzea la toate cele care vatămă sufletul, iar la cele bune îşi da silinţa să le împlinească. Pentru aceasta s-a învrednicit ca să-i descopere Dumnezeu acestea pe care le veţi auzi mai jos:

Robul acesta al lui Dumnezeu, Dumitru, avea un băiat în vârstă de 12 ani şi foarte mult îl iubea el şi cu femeia lui. Însă a voit Dumnezeu să le moară băiatul. Iar tatăl lui de prea multă scârbă a căzut în boală grea şi zăcea la pat. După 15 zile, într-o seară, i-a venit lui Dumitru un fel de leşin şi a murit. Atunci femeia lui şi cu soacră-sa, cari îl îngrijeau, au început a plânge cu glas mare, cum este obiceiul în lume.

Când au auzit vecii, au alergat îndată şi plângeau împreună. Trebuiau acum să-l îmbrace cu haine de îngropare. În vremea când l-au dezbrăcat de hainele vechi, au văzut că toate mădularele erau reci, însă pieptul lui era cald. Deci s-au hotărât să mai aştepte până când se va răci desăvârşit şi atunci să-l îmbrace. Aşteptând ei 2-3 ceasuri, l-au aflat iarăşi cald. Deci stând în aşteptare multe ceasuri, a venit noaptea şi toţi cei din casă au mers la culcare.

Însă femeia şi soacra răposatului dimpreună cu unele rudenii au rămas să privegheze lângă mort. Dar din multa oboseală au adormit cu toţii. Când a început să se lumineze de ziuă (o, minune) a suspinat din greu mortul şi s-a ridicat pe şezut. Iar cei cari şedeau de pază lângă el, auzind suspinarea lui, s-au trezit îndată şi văzând pe Dumitru viu se mirau cu toţii, căutând să-l întrebe cum a murit şi iarăşi a înviat. Însă el nu răspundea nimic, ci ţinea mâna la gură şi tăcea privind în pământ. A stat aşa vreme de trei zile, fără să mănânce ori să bea ceva, iar femeia lui, aducându-şi aminte de răposatul lor băiat, sta alături şi plângea.

Auzind Dumitru pe femeia lui plângând, a deschis gura, zicând către ea: “Pentru ce plângi ticăloasă, socotind că fiul nostru a murit? Să ştii că fiul nostru trăieşte şi se află la mare bucurie, în loc luminos şi slăvit. Măcar de-am fi şi noi acolo unde este el şi să trăim şi noi asemenea viaţă fericită”.

A auzit femeia lui vorbele acestea, însă de multă plângere nu l-a mai întrebat nimic. Dar soacra lui care şedea alături i-a zis:

“De unde ştii tu, Dumitre, că trăieşte fiul tău şi se află la aşa de mare bucurie şi odihnă?” Iar el a răspuns:

“Am văzut eu singur cu ochii mei unde se află băiatul meu”.

“Şi ce anume ai văzut?”, a întrebat iarăşi soacră-sa.

Atunci el a început să povestească astfel:

“Cum eram eu bolnav la pat odată, deschizând ochii, am văzut un om prea luminat, a cărui frumuseţe nu pot s-o spun prin cuvinte. Şi îndată ce l-am văzut, mi s-a răpit mintea şi nu mai simţeam nimic din lumea asta, ci numai la dânsul priveam şi nu-mi puteam dezlipi ochii de la el. Mi s-a părut însă că m-am despărţit de voi şi mă aflam în braţele lui, iar el apucându-mă a zburat în sus.

Cum urcam noi aşa, mi s-a părut că am trecut şapte ceruri şi după ce le-am trecut, ne aflam în altă lume.

Lumina lumii de acolo era mult mai strălucitoare, şi pământul de acolo era mult mai frumos ca pământul acesta. Era ca un câmp prea frumos, împodobit cu 3 soiuri de copaci înfloriţi, iar mireazma lor şi frumuseţea nu poate omul ca s-a povestească. Un soi de copaci îmi părea că sunt migdali înfloriţi, alţii semănau cu trandafirii roşii, iar alţii păreau niste crini vărateci. Tot pământul acela este plin cu asemenea copaci.

Deci mergând noi pe locul acela, am văzut două porţi de fier închise şi pecetluite. În faţa porţii din dreapta stăteau de pază o mulţime de oameni tineri în veşminte albe. Iar la cea din stânga păzeau nişte uriaşi negri.

Când am ajuns în faţa porţilor a zis către mine călăuza cea minunată:

“Pleacă-te în jos repede şi te închină”.

Atunci eu m-am aplecat şi m-am închinat cu frică, rămânând întins pe pământ. Acolo am auzit un glas din depărtare, zicând:

“Pentru ce l-ai adus aici pe acesta? Nu ţi-am zis să-l aduci pe el, pe vecinul său Nicolai să-l aduci. Acesta are încă a mai trăi pe pământ.”

Cum a auzit glasul acesta, călăuza mea m-a ridicat îndată şi ne-am pornit către răsărit. Şi iată că ne-am aflat într-un câmp mare şi frumos şi prea plăcut. Acolo erau mulţime de copaci prea frumos înfloriţi. Şi fiecare copac avea câte un om care şedea la umbra lui. Oamenii aceia erau de aceeaşi statură şi grosime, dar înfăţişarea lor nu era la fel: unii aveau chipul luminos şi vesel, alţii erau negri ca arapii şi chipul lor întristat. Fiecare cunoştea orice altul a făcut în lumea asta, fie bine fie rău, căci aveau nişte semne cari arătau tot ce au făptuit în lume: ori furtişag, ori desfrânare, ori preacurvie, ori beţie, ori alte păcate. Şi cum mergeam noi pe câmpul acela, uitându-mă eu într-o parte şi în alta, am cunoscut pe mulţi din cei cari au trăit la noi şi acum sunt morţi.

Am văzut acolo într-o livadă 4 copii luminaţi şi frumoşi, cari şedeau împreună la un copac înflorit şi prea frumos. Şi cum i-am văzut la atâta veselie, m-am oprit cugetând la frumuseţea acelor copii. Privind mai bine am cunoscut că aceştia erau copiii mei. Acolo se afla băiatul meu care a murit de curând (în vârstă de 12 ani). Şi când i-am cunoscut s-a veselit inima mea. Atunci mi-a zis călăuza mea:

“Poate ştii ai cui sunt copiii aceştia?”, iar eu am zis:

“Da, Stăpânul meu, ei sunt copiii mei şi eu mă scârbeam că au murit, iar acum când îi văd aşa de frumoşi, mă bucur şi aş dori să ramân cu ei”.

Şi zicând acestea ne-am depărtat îndată. Eu însă văzând podoaba locului aceluia am cutezat să zic către cel care mă însoţea:

“Stăpânul meu, oare acesta este raiul, pe care l-a sădit Dumnezeu?” Iar el mi-a zis:

“Nu-i acesta Raiul, ci este pământul drepţilor şi locul de odihnă al binecredincioşilor creştini. În locul acela a rânduit Dumnezeu ca să stea sufletele lor până va face judecată şi răsplătire. Iar bunătăţile cele veşnice pe cari le dobândesc cei drepţi, precum şi muncile pregătite pentru chinuirea celor păcătoşi sunt acolo unde ai văzut două porţi de fier şi acestea vor fi la sfârşitul lumii, în ziua înfricoşată a judecăţii, la a doua venire a lui Hristos. Atunci vor merge păcătoşii în munca cea veşnică, iar drepţii în viaţa cea veşnică”.

Auzind eu acestea de la călăuza cea minunată şi mergând către Amiază, am ajuns într-un loc întunecos şi urât, care era murdar şi avea mulţime de oameni înlăuntru cu feţele foarte întristate. Atunci am întrebat pe călăuză, cine sunt aceştia. Iar el mi-a zis:

“Acesta este neamul iudeilor cari n-au crezut în Hristos”.

Şi mai mergând puţin am ajuns la un loc mai întunecos, care avea noroi şi putoare multă. Acolo erau o mulţime de oameni în chip de copii mici, alţii în chip de căţei mici fără ochi, iar alţii ca viermii cari mişună în murdărie. Întrebând despre ei, mi-a răspuns călăuza:

“Acesta este neamul ismailiţilor şi al ereticilor”.

După ce am mai mers puţin, am dat de neamul faraoniţilor (egiptenii vechi) şi erau întunecaţi la faţă şi negri. De aici am trecut prin multe locuri şi am văzut multe neamuri de oameni. Fiecare credinţă şi erezie avea un loc deosebit. Şi întrebând eu pe călăuză mi-a lămurit toate.

Cum îmi povestea el multe şi felurite, am auzit o detunătură mare sub picioarele noastre şi îndată s-a făcut clocot mare şi a ieşit ţipăt amar şi scârbos ca de balaur mare, sau ca de fiară sălbatecă care loveşte şi fluieră. Auzind eu acest ţipăt necurat, m-am speriat şi căutam să mă ascund în sânul călăuzei mele întrebându-l cu frică:

“Domnul meu, ce este ţipătul acesta înfricoşat?” Iar el mi-a zis:

“Acesta este iadul care înghite pe toţi păcătoşii şi pe cei necredincioşi cari n-au crezut în Hristos, şi niciodată nu se satură”. Atunci am auzit un glas de sus, care zicea:

“Ce strigi şi te frămânţi? Mai aşteaptă puţin şi te vei sătura de mulţi arhierei nevrednici, de preoţi şi de monahi”.

Şi pe când era încă în urechile mele glasul acela, m-am aflat numaidecât aici, pe patul meu.

Văzându-mi trupul cel urât, nu voiam să intru. Iar călăuza mea m-a silit şi fără voia mea să intru în trup. Şi atâta m-a durut trupul meu, încât mi s-au zdruncinat toate oasele şi încheieturile”.

Când a auzit soacră-sa aceste cuvinte de la Dumitru, le-a vestit în toată eparhia aceea. În vremea asta se afla pe acolo şi Părintele Duhovnic Mitrofan Ritorul, bărbat învăţat şi cuvântăreţ, care auzind despre asta, a mers acasă la Dumitru şi l-a întrebat cu de-amănuntul despre vedenia lui. Iar Dumitru a spus Duhovnicului toate câte s-au scris aici.

Spune Părintele Mitrofan Duhovnicul că a mers în trei rânduri la el acasă şi l-a descusut pe Dumitru cu multă scumpătate şi s-a încredintat că adevărată este vedenia (descoperirea).

S-a încredinţat mai ales din împlinirea cuvintelor cari s-au zis către călăuză (la începutul vedeniei), adică când a strigat:
“Lasă-l pe acesta şi adă-l pe vecinul său Nicolai”.

În adevăr Nicolai acesta era sănătos în vremea aceea şi după două zile de la vedenia lui Dumitru s-a îmbolnăvit şi a murit. Şi cele care au fost pregătite pentru îngroparea lui Dumitru, acelea au fost folosite la îngroparea lui Nicolai.

Acestea le-am aflat cu adevărat şi le-am scris pentru folosul oamenilor credincioşi.

În Mânăstirea Lavra Sf. Atanasie, codicile No. 55 din Sf. Munte Athos[3].

 

 

 

 

Sfârșit și lui Dumnezeu laudă!


[2] Protos. Nicodim MĂNDIŢĂ (după Sfântul Atanasie al Cretei), Calea sufletelor în veşnicie sau cele 24 vămi ale văzduhului, Volumul 2, Ed. Lumină din lumină, Bucureşti, 21992, pp. 747-778

[3] P385 – P389